duminică, august 30, 2026

Turcia: Femeia însărcinată și închisă pentru legături cu mișcarea Gulen se va întoarce după gratii după ce a născut

Femeia închisă, aruncată după gratii sub motivul presupusei legături cu mișcarea Gulen, a născut ieri, pe 24 mai.

Hatice Șahnaz a fost reținută, pe motiv că a lucrat într-o grădiniță afiliată mişcării Gulen. După naștere  femeia  lehuză  va sta două zile la spital, apoi se va întoarce, duminică, înapoi, în spatele gratiilor.

Soțul lui Hatice a scris pe contul său de Twitter că nu și-a văzut bebeluşul şi nici măcar soția după ce aceasta a născut. Omul  nu văzut nici măcar o fotografie cu cei doi  la spital.

Femeia fusese încarcerată la penitenciarul Doşemealtı din Antalya, abia în timpul detenției  a aflat că era însărcinată. Acesta s-a adresat mai multor instituții, cerând să  poată naște în libertate, dar nu a reușit absolut nimic în acest sens.

Deputat Omer Faruk Gergerlioglu care s-a manifestat ca un   apărator fervent al drepturilor omului,a realizat  o emisiune cu soțul şi mama lui Hatice. Deputatul Gergerlioglu a îndemnat autoritațile să renunțe total la încălcările drepturilor omului în închisorile turceşti.

Osman Kavala cere Turciei să îl elibereze după decizia CEDO

Omul de afaceri și filantropul turc, Osman Kavala, aflat în închisoare, cere autorităților de la Ankara să respecte decizia recentă a Curții Europene...

Cultura devine un lux pentru locuitorii Istanbulului

Creșterea costului vieții îi determină pe tot mai mulți locuitori ai Istanbulului să renunțe la activitățile culturale și de divertisment.