luni, decembrie 29, 2025

Turcia: Arestarea unor funcționari ai uneia dintre cele mai vechi universități din țară

Cincisprezece funcționari ai prestigioasei universități din Izmir, în vestul Turciei, au fost arestați în cadrul anchetei privind tentativa de puci eșuată din 15 iulie, relatează sâmbătă AFP.

În total, 23 de persoane de la Universitatea Ege, cea de-a patra mare universitate din Turcia, fac obiectul unui mandat de arestare: 15 au fost reținute și celelalte opt sunt date în urmărire, potrivit agenției turce de presă Anadolu.

Unele dintre persoanele arestate sunt profesori de la universitate, a precizat la rândul său agenția Dogan.

Justiția le reproșează faptul c-ar avea legături cu fostul predicator Fethullah Gulen, acuzat de autoritățile turce c-a pus la cale tentativa de puși eșuată din 15 iulie, în cursul căreia peste 270 de persoane au fost ucise și alte câteva mii rănite.

Gulen, inamicul ”numărul unu” al președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, instalat din 1999 în SUA și a cărui extrădare o cere cu insistență Ankara, dezminte orice implicare a sa în tentativa de înlăturare a puterii. De la tentativa de puci, circa 32.000 de persoane au fost arestate și alte circa 70.000 sunt vizate de anchete, potrivit ultimului bilanț anunțat miercuri de guvernul turc.

AGERPRES/ (editor: Angela Sârbu )

Șeful armatei Libiei a murit într-un accident aviatic în apropiere de Ankara

Generalul Mohammed Ali Ahmed al-Haddad, șeful Statului Major al armatei Libiei, a murit într-un accident de avion în apropiere de capitala Turciei, Ankara, au...

Libertatea Internetului în Turcia, în cădere liberă

Libertatea de exprimare și accesul la informație online în Turcia au înregistrat o deteriorare accentuată în 2024, potrivit unui raport amplu privind...

O nouă expoziție deschisă în celebrul Palat Topkapi din Istanbul

O nouă expoziție permanentă dedicată artei ceramice otomane a fost deschisă în interiorul faimosului Palat Topkapi, una dintre cele mai vizitate atracții istorice din Turcia...