duminică, septembrie 8, 2024

Trump, al 45-lea preşedinte al SUA. Ce urmează? Reacţii.

Americanii îşi aleg preşedintele  în persoana miliardarului Donald Trump la finele celei mai tensionate şi mai atipice campanii din istoria americană.

Populismul învinge aşadar în SUA, considerate vreme de sute de ani bastionul valorilor democratice. Discursul care îndeamnă la ura faţă de celălalt dacă celălalt  e diferit, care permite ura de rasă şi de religie, care promite „un zid „ la graniţa cu Mexicul, deportarea cetăţenilor latino-americani, interzicerea intrării pe teritoriul SUA a persoanelor de confesiune musulmană,acest discurs  a cîştigat de această dată.

 Întrebări importante : Ce se va întîmpla cu Acordul de la Paris privind clima, acordul în dosarul iranian, soarta milioanelor de latino americani , afro americani sau situaţia musulmanilor în SUA lui Trump?

 

Începe, se pare, o nouă epocă în istorie. Bună parte din liderii lumii şi din oamenii planetei sunt descurajaţi sau dubitativi. Cum arată acum viitorul planetei ? Greu de spus. Aproape imposibil de prezis pentru că Trump însuşi este impredictibil. Fără a poseda o formaţiune de om politic, lăsându-se în general în voia spectacolului populist, judecând lucrurile de multe ori după aparenţe, umoral şi excentric,Trump şi-a convins susţinătorii apăsând mai cu seamă pe pedala intoleranţei, dispreţului şi chiar xenofobiei. Mulţi dintre alegători au reacţionat aşa din cauza pornirilor „antisistem”.Alţii, foarte naivi, s-au lăsat seduşi de „bogăţia” candidatului, de impresia că această bogăţie se va reflecta la un moment dat asupra situaţiei lor. Nu puţini au fost cei extrem de machişti, votând contra Clinton  şi pentru că este femeie.

Extrema dreapta din Franţa jubilează şi îşi felicită favoritul. Trump promite relaţii excelente cu Rusia.( Ingerinţa şi sprijinul rusesc din timpul campaniei pentru Trump au fost frecvent  evocate).

Victoria  lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA „oferă speranțe pentru îmbunătățirea relațiilor ruso-americane”, a scris pe pagina sa de Facebook șeful Comitetului pentru Afaceri Externe din cadrul Consiliului Federației, Konstantin Kosaciov.

”Cred că Trump știe că nu a fost un vot pentru el, ci mai degrabă împotriva Washingtonului, împotriva establishment-ului”, a declarat Ursula Von der Leyen,Ministrul german al Apărării, la televiziunea germană ARD. La rândul său, un important membru al Uniunii Creștin-Democrate (CDU, conservatoare), partidul cancelarului Angela Merkel, a declarat la postul de radio Deutschlandfunk că guvernul german nu știe cu certitudine ce va face republicanul Donald Trump dacă va câștiga alegerile prezidențiale.

 „Dacă vocea mâniei intră în funcție și dacă vocea mâniei devine cel mai puternic om din lume’”( Norbert Roettgen)

”Ne dăm seama acum că nu avem nicio idee ce va face acest președinte american dacă vocea mâniei intră în funcție și dacă vocea mâniei devine cel mai puternic om din lume”, a declarat Norbert Roettgen, membru al CDU și șef al Comisiei parlamentare pentru afaceri externe.

”Din punct de vedere geopolitic, suntem într-o situație foarte incertă”, a mai spus Roettgen.

Ministrul francez de externe Jean-Marc Ayrault a declarat că apar ‘numeroase întrebări’ în cazul victoriei  republicanului Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA, exprimându-și îngrijorarea în special în privința Acordului de la Paris privind clima sau a acordului în dosarul nuclear iranian, relatează France Presse.

Cel mai mare escroc cripto din lume a fost prins în Istanbul

Jandarmeria a detectat că CEO-ul companiei, Andreas Szakacs, un cetățean suedez, a venit în Turcia și și-a schimbat numele în Emre Avcı. Andreas Szakacs, care a fost reținut în timpul operațiunii din iulie, a fost arestat și trimis la închisoarea Maltepe.

Turismul turc triumfă! Număr record de vizitatori, în ciuda inflației la nivel mondial

Vizitele din Iran, Marea Britanie și chiar Ucraina au crescut semnificativ față de anul precedent.

Portret de campion. Ebru Bolat,  prima navigatoare din istoria României la Jocurile Olimpice

Ebru Bolat, în vârstă de 24 ani, a făcut istorie, fiind prima sportivă din România calificată la proba de yahting a Jocurilor Olimpice din Paris.

Trăgătorul turc, Yusuf Dikeç, își înregistrează ca marca poziția care l-a făcut viral după J.O

Antrenorul ca spus că mișcarea de a proteja utilizarea comercială a pozei sale cu Oficiul Turc de Brevete și Mărci a venit ca răspuns la ceilalți au încercat să o înregistreze ca marcă fără aprobarea lui Dikeç.

Migranți ilegali în Regatul Unit. Turcii pe locul 2, după Afganistan în 2024

Numărul de migranți care intră în Marea Britanie cu ambarcațiuni mici a crescut cu 18% în primele șase luni ale anului 2024 față de aceeași perioadă a anului precedent, 70% dintre ei fiind bărbați și o cincime minori.