luni, mai 18, 2026

Troleibuze roz exclusiv pentru femei într-un oraş din Turcia

Două troleibuze roz, dedicate exclusiv femeilor, au fost puse în circulaţie în oraşul Malatya din Turcia. Decizia a generat ample dispute în localitate, dar şi în ţară, oamenii vorbind despre „apartheid de gen”.

În prima zi de funcţionare a troleibuzelor roz, bărbaţii au fost uimiţi să afle că nu li se permite să utilizeze aceste mijloace de transport în comun. Unele pasagere au lăudat iniţiativa, spunând că aşa se simt mai în siguranţă, în timp ce altele au declarat că este vorba de o discriminare. Conducerea regiei de transport din Malatya precizează că troleibuzele roz circulă de opt ori pe zi. Acestea sunt conduse tot de femei. (RRI)


 

 

 

 

Turcia și Armenia deschid calea comerțului direct după decenii de tensiuni

Turcia și Armenia au finalizat pregătirile birocratice pentru lansarea comerțului direct dintre cele două state, într-un nou semnal de apropiere diplomatică după...

Jurnaliștii în exil, ținte ale represiunii transnaționale: avertisment de la Bruxelles

Jurnaliștii care au fost nevoiți să își părăsească țările de origine continuă să fie expuși presiunilor și intimidărilor din partea regimurilor autoritare,...

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026 dedicată tinerilor inovatori în tehnologie

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate tinerilor inovatori în tehnologie Capitala...