joi, noiembrie 21, 2024

Tensiuni ruso-americane..

Rusia va expulza 755 de diplomați americani, ca răspuns la sancțiunile împotriva Moscovei votate săptămâna aceasta de Congresul Statelor Unite, a anunțat duminică președintele Vladimir Putin la canalul de știri Rossia 24, preluat de AFP.

„Am așteptat suficient, sperând că situația s-ar putea îmbunătăți”, a declarat liderul de la Kremlin. „Se pare că, chiar dacă situația se schimbă, asta nu se va întâmpla prea curând”, a apreciat el.

Vineri, ministerul rus de externe a anunțat că de la 1 septembrie efectivele ambasadei SUA la Moscova și ale consulatelor americane din Rusia se va reduce cu 455 de persoane. Putin a precizat că în reprezentanțele diplomatice americane din țara sa încă mai lucrează peste 1000 de angajați. Expulzarea a 755 dintre ei ar urma să reducă efectivul la nivelul celui al diplomației ruse în Statele Unite.

Vineri, Casa Albă a anunțat că președintele american Donald Trump va promulga sancțiunile împotriva Rusiei, așa cum au fost votate aproape în unanimitate marți în Camera Reprezentanților din Congresul SUA și joi în Senat, ca reacție la presupusul amestec al Moscovei în alegerile prezidențiale americane din 2016. Măsurile adoptate de Washington ar putea duce și la sancționarea unor firme din Uniunea Europeană.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.