Germania ar putea adăuga Turcia pe lista țărilor cu risc crescut de securitate (presă) Merkel a precizat că intenția este de a restricționa doar anumite categorii de armament.
Guvernul german ia în considerare includerea Turciei – aliat în cadrul NATO – pe lista țărilor cu risc crescut de securitate pentru ofițerii de informații, polițiști și militari, au afirmat marți seara cotidianul Sueddeutsche Zeitung și două radioteleviziuni, preluate de Reuters. Pe listă se află acum China, Rusia, Pakistanul, Coreea de Nord și alte 26 de state Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a nuanțat însă, marți, anunțul din ajun al ministrului de externe Sigmar Gabriel, conform căruia se sistează toate exporturile de armament german către Turcia. După ce Ankara a avertizat că o astfel de măsură ar afecta colaborarea în combaterea Statului Islamic, Merkel a precizat că intenția este de a restricționa doar anumite categorii de armament. Deciziile vor fi luate de la caz la caz, a adăugat ea.
Turcia l-a acuzat pe Gabriel că folosește problema în scop electoral, înaintea alegerilor din 24 septembrie.
Relațiile dintre Ankara și Berlin sunt tensionate și din cauza arestării în Turcia a unor cetățeni germani, în cadrul reprimării puciului eșuat de anul trecut.
În ceea ce privește armamentul, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat marți că Turcia a semnat cu Rusia un contract privind achiziționarea de sisteme de apărare antiaeriană de înaltă tehnologie S-400. Presa turcă a vehiculat o valoare de 2,5 miliarde de euro. Un oficial NATO a declarat că alianța nu a fost informată despre contract.