sâmbătă, decembrie 27, 2025

Târgu Mureș: Cea de-a doua ediție a Simpozionului Național ‘Constantin Rădulescu-Motru’

„Având în vedere că ne apropiem de Centenarul Unirii și o să vorbim despre eroii neamului nostru, nu trebuie să îi uităm nici pe eroii culturii române, fiindcă mulți dintre ei și-au jertfit viețile pentru ceea ce numim noi cultura română. Dacă o să fim alungați din istorie, așa cum era să fim în 1918, primul pas fiind făcut în 1917, cel puțin să lăsăm ceva în urmă. Și e bine să ne construim propriile noastre monumente, așa cum se îngrijesc toți oamenii chibzuiți pentru viața de apoi. Adică să ridicăm monumentele eroilor culturii române, să nu uităm că am avut reprezentanți de seamă, de talie mondială, nu numai europeană, că aceste personalități merită toată consideranțiunea noastră’, a arătat academicianul Alexandru Surdu, precizând că acesta este mesajul transmis de președintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad.

Academicianul Alexandru Surdu, care este și directorul Institutului de Filosofie și Psihologie ‘Constantin Rădulescu-Motru’, a arătat că aprecierile președintelui Academiei Române se referă la faptul există puține instituții din țară, între care se regăsește și Institutul de Cercetări Socio-Umane ‘Gheorghe Șincai’ din Târgu Mureș, care îi sărbătoresc pe acești mari reprezentanți ai culturii.

„Îi mulțumim președintelui Academiei Române pentru aprecierile domniei sale și îl asigurăm că în continuare vom vorbi, și înainte, și în timpul, și după Centenarul Marii Uniri despre marii eroi ai culturii noastre naționale”, a arătat Alexandru Surdu.

Cea de-a doua ediție a Simpozionului Național ‘Constantin Rădulescu-Motru’, care a debutat joi, la Târgu Mureș, va aborda două teme majore, „Maiorescu și maiorescienii” și „60 de ani de cultură și cercetare științifică la Institutul de Cercetări Socio-Umane ‘Gheorghe Șincai’ din Târgu Mureș”.

http://www.cuvantul-liber.ro/news/100011/61/Targu-Mure-26-28-octombrie-SIMPOZIONUL-NA-IONAL-CONSTANTIN-RaDULESCU-MOTRU-edi-ia-a-II-a

Șeful armatei Libiei a murit într-un accident aviatic în apropiere de Ankara

Generalul Mohammed Ali Ahmed al-Haddad, șeful Statului Major al armatei Libiei, a murit într-un accident de avion în apropiere de capitala Turciei, Ankara, au...

Libertatea Internetului în Turcia, în cădere liberă

Libertatea de exprimare și accesul la informație online în Turcia au înregistrat o deteriorare accentuată în 2024, potrivit unui raport amplu privind...

O nouă expoziție deschisă în celebrul Palat Topkapi din Istanbul

O nouă expoziție permanentă dedicată artei ceramice otomane a fost deschisă în interiorul faimosului Palat Topkapi, una dintre cele mai vizitate atracții istorice din Turcia...