duminică, septembrie 8, 2024

Târgu Mureş- avangarda transplatului de cord

Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgență de Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, prof. dr. Horațiu Suciu, a declarat, vineri, după efectuarea celui de-al 11-lea transplant de cord din acest an, că prin acesta institutul mureșean a trecut peste media majorității centrelor performante din Europa.

Dr. Suciu: Al 11-lea transplant de cord plasează IUBCvT Târgu Mureș între centrele performante din Europa

 

 ‘Unsprezece transplanturi este o activitate foarte mare, este peste media majorității centrelor din Europa — majoritatea fac 10 pe an. Există doar câteva centre care fac între 10 și 20, unde ne înscriem și noi, acum și sperăm ca la anul să facem și mai mult. Însă este o activitate foarte dificilă care trebuie sprijinită (…) Suntem bucuroși să anunțăm că în cursul acestei după amieze s-a efectuat al 11-lea transplant cardiac din acest an. Donatorul a fost o persoană de sex feminin din județul Harghita, victima unui traumatism prim accident rutier, a cărei moarte cerebrală a fost declarată în cursul serii de ieri, și prelevarea a fost efectuată în cursul dimineții de către o echipă multidisciplinară. Această prelevare multi-organ s-a efectuat la SCJU Târgu Mureș. S-a prelevat cordul, ficatul, rinichii și alte țesuturi care urmează să fie transplantate în cursul acestei seri. Receptorul este un domn de 46 de ani din județul Gorj, un pacient aflat în stadiu avansat de insuficiență cardiacă, aflat în evidența clinicii noastre de peste un an pe lista de transplant, o listă de urgență, pentru că în ultima perioadă capacitatea dânsului de efort și calitatea vieții erau serios afectate’, a arătat dr. Horațiu Suciu.

 Acesta a spus că intervenția a început în jurul orei 12,30, iar echipa medicală — din care a făcut parte și profesor doctor Radu Deac, directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant, și doctorul Marius Matei — este mulțumită de rezultat, nefiind înregistrate incidente.

 ‘Aceasta nu face decât să confirme că în centrul din Târgu Mureș medicina de performanță se face cu succes. Consider transplantul cardiac ca fiind o componentă exclusiv a acestui tip de medicină, o medicină extrem de solicitantă atât din perspectiva resursei umane necesare, cât și din perspectiva finanțării. Suntem mulțumiți de rezultat, sperăm să nu ne oprim aici, dorim să facem cât mai multe transplanturi, dar dorim în același timp să se înțeleagă că, pentru acest lucru, acest efort trebuie dublat de o finanțare corespunzătoare și o susținere — nu doar materială’, a susținut dr. Suciu.

Directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant, dr. Radu Deac, a declarat la finalul intervenției că este bucuros că activitatea de transplant a continuat la Târgu Mureș .

 

 ‘Pentru centrul medical Târgu Mureș este un motiv de mare mulțumire. Sperăm ca această activitate să continue, cred că este cel mai mare număr de transplanturi cardiace care s-au efectuat într-un an în Clinica de Chirurgie Cardiovasculară condusă de dr. Suciu și suntem încrezători că această activitate va continua. Sigur că trebuie susținută prin mijloace financiare și cu materiale în general, pentru că această medicină de performanță e dificil să fie susținută în asemenea condiții — medicamente, materiale, aparatură, pentru că experiența și instruirea echipei de la Târgu Mureș e greu de trecut cu vederea, este o experiență care, din 1999 a început (…). Târgu Mureș rămâne, cel puțin din punct de vedere al transplantului de cord, în prima linie în țară și, pentru moment, unica (…) Sunt convins că și organele de conducere ale sistemului sanitar, ale ministerului Sănătății, au o deosebită satisfacție să poată constata această deosebită performanță care se face la Târgu Mureș și sunt motive serioase să credem că eforturile și pe această linie sunt progresive și vor sprijini această activitate în continuare, poate chiar mai mult decât până în prezent’, a spus dr. Radu Deac.

Trăgătorul turc, Yusuf Dikeç, își înregistrează ca marca poziția care l-a făcut viral după J.O

Antrenorul ca spus că mișcarea de a proteja utilizarea comercială a pozei sale cu Oficiul Turc de Brevete și Mărci a venit ca răspuns la ceilalți au încercat să o înregistreze ca marcă fără aprobarea lui Dikeç.

Turismul turc triumfă! Număr record de vizitatori, în ciuda inflației la nivel mondial

Vizitele din Iran, Marea Britanie și chiar Ucraina au crescut semnificativ față de anul precedent.

Migranți ilegali în Regatul Unit. Turcii pe locul 2, după Afganistan în 2024

Numărul de migranți care intră în Marea Britanie cu ambarcațiuni mici a crescut cu 18% în primele șase luni ale anului 2024 față de aceeași perioadă a anului precedent, 70% dintre ei fiind bărbați și o cincime minori.

Cel mai mare escroc cripto din lume a fost prins în Istanbul

Jandarmeria a detectat că CEO-ul companiei, Andreas Szakacs, un cetățean suedez, a venit în Turcia și și-a schimbat numele în Emre Avcı. Andreas Szakacs, care a fost reținut în timpul operațiunii din iulie, a fost arestat și trimis la închisoarea Maltepe.

Portret de campion. Ebru Bolat,  prima navigatoare din istoria României la Jocurile Olimpice

Ebru Bolat, în vârstă de 24 ani, a făcut istorie, fiind prima sportivă din România calificată la proba de yahting a Jocurilor Olimpice din Paris.