luni, august 24, 2026

Statistici Eurosat: producția industrială în UE

Slovenia şi România au înregistrat cel mai semnificativ avans:

Producţia industrială a crescut în aprilie cu 1,7% în zona euro şi în Uniunea Europeană, comparativ cu perioada similară din 2017, iar Slovenia şi România au înregistrat cel mai semnificativ avans, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Cele mai mari creşteri anuale ale producţiei industriale în aprilie au fost raportate în Slovenia (6,9%), România (6%) şi Polonia (5,9%), iar cele mai mari scăderi în Malta (minus 5,8%), Irlanda (minus 4,7%) şi Croaţia (minus 1,3%).

În aprilie, comparativ cu luna precedentă, producţia industrială a scăzut cu 0,8% în Uniunea Europeană şi cu 0,9% în zona euro, după ce în martie s-a înregistrat un avans de 0,5% în UE şi de 0,6% în zona euro.

Cele mai mari creşteri trimestriale ale producţiei industriale în aprilie au fost raportate în Irlanda (9,1%), România (2,1%) şi Danemarca (0,8%), cele mai mari scăderi fiind înregistrate în Lituania (minus 7,9%), Olanda (minus 4,4%) şi Grecia (minus 3,3%)

117 de micro-cutremure în 55 de ore, în apropiere de Istanbul

117 de micro-cutremure au fost înregistrate în doar 55 de ore în Marea Marmara, la sud de Insulele Prinților, în apropiere de...