duminică, septembrie 8, 2024

Situaţie încordată: Turcia nu acceptă anunțul privind armistițiul cu milițiile kurde din Siria

Ministrul turc pentru afaceri europene, Omer Celik, a afirmat miercuri că Turcia nu acceptă anunțul privind armistițiul cu milițiile kurde din Siria făcut marți de către Statele Unite ale Americii (SUA), relatează AFP.

”Nu acceptăm în nici o circumstanță”, contrar a ceea ce ”unii purtători de cuvânt din țări străine spun, un compromis sau un armistițiu între Turcia și elementele kurde”, a declarat Celik pentru agenția turcă de presă Anadolu.

”Republica Turcă este un stat suveran și legitim”, care nu poate fi pus pe picior de egalitate cu ”o organizație teroristă”, a adăugat ministrul, evocând Partidul Uniunii Democratice a Kurzilor din Siria (PYD).

Turcia a lansat în urmă cu o săptămână o ofensivă fără precedent în nordul Siriei pentru a-i determina să se retragă pe combatanții grupării Stat Islamic (SI), dar și pe milițiile kurde, autoritățile de la Ankara temându-se că acestea ar putea forma un coridor de-a lungul frontierei turco-siriene.

”În ultimele ore, am primit asigurări că toate părțile implicate vor înceta să mai tragă unii împotriva celorlalți și se vor concentra pe amenințarea reprezentată de către gruparea Stat Islamic”, declara marți pentru AFP colonelul John Thomas, purtătorul de cuvânt al Centcom, comandamentul militar american din Orientul Mijlociu.

”Turcii și Forțele democratice siriene (coaliția arabo-turcă dominată de către milițiile kurde) au deschis canale de discuții cu noi și între ei în scopul limitării ostilităților”, a adăugat el, evocând un acord de principiu ”pentru cel puțin următoarele două zile”.

Combatanți kurzi susținuți de grupări kurde au confirmat oprirea ostilităților cu armata turcă, dar forțele kurde siriene nu au reacționat direct la declarațiile americane.

(Agerpres)

Migranți ilegali în Regatul Unit. Turcii pe locul 2, după Afganistan în 2024

Numărul de migranți care intră în Marea Britanie cu ambarcațiuni mici a crescut cu 18% în primele șase luni ale anului 2024 față de aceeași perioadă a anului precedent, 70% dintre ei fiind bărbați și o cincime minori.

Portret de campion. Ebru Bolat,  prima navigatoare din istoria României la Jocurile Olimpice

Ebru Bolat, în vârstă de 24 ani, a făcut istorie, fiind prima sportivă din România calificată la proba de yahting a Jocurilor Olimpice din Paris.

Turismul turc triumfă! Număr record de vizitatori, în ciuda inflației la nivel mondial

Vizitele din Iran, Marea Britanie și chiar Ucraina au crescut semnificativ față de anul precedent.

Trăgătorul turc, Yusuf Dikeç, își înregistrează ca marca poziția care l-a făcut viral după J.O

Antrenorul ca spus că mișcarea de a proteja utilizarea comercială a pozei sale cu Oficiul Turc de Brevete și Mărci a venit ca răspuns la ceilalți au încercat să o înregistreze ca marcă fără aprobarea lui Dikeç.

Cel mai mare escroc cripto din lume a fost prins în Istanbul

Jandarmeria a detectat că CEO-ul companiei, Andreas Szakacs, un cetățean suedez, a venit în Turcia și și-a schimbat numele în Emre Avcı. Andreas Szakacs, care a fost reținut în timpul operațiunii din iulie, a fost arestat și trimis la închisoarea Maltepe.