miercuri, iulie 8, 2026

Săptămâna Europeană a Sportului,în România

Ediția a doua a Săptămânii Europene a Sportului debutează sâmbătă în România în forță, cu nu mai puțin de 35 de acțiuni practic la scara întregii țări, în peste 20 de județe, la care participă câteva mii de iubitori ai sportului.

La nivel european, deschiderea oficială pentru toate cele 27 de țări ale UE cuprinse în acest proiect generos, la care anul trecut au fost prezenți peste 5 milioane de oameni, în cadrul a peste 7.000 de manifestări sportive și de educație fizică, va avea loc la Kosice, în Slovacia, iar în România, sub coordonarea, ca și în 2015, a Federației Române Sportul pentru toți, practic se intră direct în subiect.

Astfel, la București se desfășoară două demonstrații de karate Goju-Ryo și dansuri moderne, în județul Alba, pe Dealul Mamut, de la Alba Iulia, se dispută Mamut Bike, iar în Arad, în Sala Polivalentă încep meciurile pentru Cupa Sportul pentru Toți la volei.

De asemenea, ASPT Argeș a mobilizat peste 2.500 de iubitori ai mișcării și sportului, pentru Programul Activ și sănătos la Muncă, la Primăria și subunitatea de pompieri din Câmpulung, la AS Top Team Pristavu, Liceul cu program sportiv, la Rucăr-Podu Dâmboviței și la sediul firmelor din județ, precum și meciuri de volei, handbal, de șah, curse cicliste și atletice.

Într-o enumerare succintă, acțiuni au loc, tot sâmbătă, în Botoșani, Constanța, cu 3 acțiuni centrale, în capitala județului, în Dâmbovița, Dolj, la Craiova, în principal pentru această primă zi a SES, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Ilfov, la Chiajna, în organizarea Fundației Pro Chiajna, „Săptămâna” fiind o invitație în special la inițiativa locală, Maramureș, cu nu mai puțin de 6 manifestări numai în prima zi, Mehedinți, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Vâlcea.comunicat al Federației Române Sportul pentru Toți.

Aliații NATO pregătesc contracte de înarmare de zeci de miliarde de dolari la summitul de la Ankara

Statele membre ale NATO sunt pregătite să anunțe contracte de înarmare în valoare de „zeci de miliarde de dolari” în cadrul summitului...

Procurorii turci investighează un show viral de stand-up. Comediantul reținut pe aeroport

Update: Comediantul turc, Deniz Göktaș, a fost arestat preventiv timp de 30 de zile. Procurorii îl acuză de „insultarea valorilor religioase”, „incitare la...