miercuri, iulie 24, 2024

SAGA MANUALELOR ȘCOLARE…

Directorul executiv al Asociaţiei Editorilor din România (AER), Mihai Mitrică, a declarat duminică, la Salonul de Carte Bookfest Târgu Mureş, că opinia publică s-a concentrat asupra greşelilor din manualele şcolare scoase de Editura Didactică şi Pedagogică, însă nu s-a spus nimic despre calitatea acestora, „care este sub orice standard educaţional modern”.

„Opinia publică s-a oprit cu atenţia asupra greşelilor din manuale, dar problema este că tabloul general arată groaznic. Greşelile din manualele şcolare sunt doar ceea ce face titluri în presă, ce nu s-a spus este calitatea pe care o au acele manuale, care este sub orice standard educaţional modern. O grafică învechită, informaţie extrem de multă şi foarte prost organizată. Un manual ca acelea pe care Editura Didactică şi Pedagogică le-a realizat acum s-ar potrivi României din 1987 – 1989, cel mult. Nu am avut nicio aşteptare de la Editura Didactică şi Pedagogică, la momentul la care au primit cele peste 200 de loturi prin încredinţare directă ei aveau doar doi redactori de carte. Eram convins că nu aveau cum să facă faţă, dar iată că în România se poate să învârţi informaţia, autorii şi bugetele astfel încât să marchezi ca fiind finit un produs pe care nimeni de pe piaţa liberă nu l-ar achiziţiona. Sunt convins că dacă manualele scoase acum de EDP ar fi fost puse în comerţ alături de cele scoase de celelalte edituri, fără niciun fel de marketing al nimănui, publicul nu ar alege niciodată un manual editat de EDP. Îmi pare rău că am doi copii la şcoală şi că vor avea de trudit cu astfel de producţii editoriale”, a declarat, pentru AGERPRES, Mitrică.

Directorul executiv al Asociaţiei Editorilor din România susţine că, prin preluarea tipăririi manualelor şcolare de către Editura Didactică şi Pedagogică, pierderile cele mai grele ale editurilor au fost în privinţa resursei umane, întrucât foarte mulţi dintre redactorii de carte educaţională au fost disponibilizaţi.

„E greu de spus în termeni financiari cât s-a pierdut, dar în termeni de resursă umană s-a pierdut foarte mult. Foarte mulţi dintre redactorii de carte educaţională au fost disponibilizaţi de la editurile care se ocupau cu aşa ceva. Unii au trecut fie pe editare de carte, beletristică sau carte ştiinţifică, fie şi-au căutat loc de muncă în altă parte. Deocamdată nu se cunoaşte atât de tare faptul că au dispărut aceste posturi din educaţional pentru că administraţia publică centrală şi locală s-a îngrăşat binişor în ultimul an. Doamne fereşte de momentul în care vom avea o sincopă în buget şi vor începe disponibilizările, atunci se va vedea cam cât de mult rău au făcut onorabilul ministru Pop, onorabilul ministru Popa şi alte personalităţi şi personaje de acelaşi tip învăţământului românesc. Dar vom vedea la testele PISA (Programme for International Student Assessment – Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor – n.r.), în maximum 5 ani ne vom lămuri ce înseamnă manualul unic şi mai ales manualul unic produs de EDP”, a arătat Mitrică.

Reprezentantul AER susţine că niciun monopol nu este sănătos, în niciun domeniu, şi că este imposibil statul să aibă cea mai inteligentă viziune, cea mai bună opţiune de autori şi manuale educaţionale, „fiindcă un stat este format din nişte funcţionari, de multe ori ajunşi acolo pe alte criterii decât pe cele meritocratice”.

Stockholm: Raport care detaliază modul în care Erdoğan folosește practica nazistă „Sippenhaft”

În raportul „Pedepsele familiale în Turcia: Cum Erdoğan folosește practica nazistă a Sippenhaft”, SCF examinează conceptul de pedeapsă în familie prin explorarea dimensiunilor sale legale și practice, a evoluțiilor politice din Turcia care au precipitat punerea sa în aplicare și a utilizării sale curente de către guvernul Erdoğan, inclusiv diverse cazuri documentate.

Incendiu de vegetație în Turcia. Zborurile din aeroportul din Izmir au fost oprite

Autoritățile turce au trimis 7 avioane și 16 elicoptere pentru a stinge incendiul, împreună cu 35 de autospeciale de pompieri.

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.

Caz șocant în Turcia! Două persoane au murit electrocutate pe stradă din cauza ploii torențiale

Moartea a două persoane din cauza șocului electric după ce au călcat într-o băltoacă în timpul unei ploi torențiale în provincia İzmir, din vestul Turciei, săptămâna trecută, a provocat furie pe scară largă în Turcia, conform presei turcești.

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,