România va continua să negocieze cu Canada în privinţa vizelor pentru români, indiferent de soarta acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană şi statul canadian. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la întoarcerea de la Bruxelles, că discuţiile pe această temă îşi vor urma cursul şi că nu există un orizont de timp pentru finalizarea acestora. Cătălina Creţu are detalii:
Reporter: Negocierile dintre Uniunea Europeană şi Canada pe tema acordului comercial dintre cele două părţi sunt în impas, după ce problemele care stau în calea semnării documentului nu au putut fi depăşite la Consiliul European, încheiat ieri, la Bruxelles. Anunţul a fost făcut de ministrul canadian al Comerţului, Chrystia Freeland, care s-a declarat „dezamagită” şi a vorbit de o „oportunitate pierdută”.
Chrystia Freeland: Este evident pentru mine, pentru Canada, că Uniunea Europeană nu este pregătită să încheie un acord internațional, chiar și cu o țară care are valori atât de europene precum Canada și care a avut atât de multă răbdare până acum. Canada este dezamăgită și eu, personal, sunt foarte dezamăgită. Cred că este deocamdată imposibl să mergem mai departe. Sunt foarte tristă.
Reporter: Ministrul canadian al Comertului şi un negociator al Uniunii Europene au avut ieri discuţii de urgenţă cu premierul regiunii belgiene Valonia, încercând să îndepărteze blocajul care împiedica țările comunitare să semneze acordul de liber schimb cu Canada. Preşedintele Comisiei Europene a anunțat câteva ore mai târziu că Valonia își menține refuzul de a semna Acordul, dar că exista speranțe în continuare. Tratatul ar urma să elimine 98% din tarifele vamale în comerţul bilateral Uniunea Europeană – Canada şi ar Romania, aduce blocului comunitar un profit de aproape 6 miliarde de euro, potrivit unor estimări. Valonii vor, însă, clauze care să protejeze drepturile omului şi mediul, dar şi protecţie pentru fermieri, inclusiv menţinerea unei interdicţii asupra cărnii de vită tratate cu hormoni. România îşi pusese mari speranţe în acordul de liber schimb cu Canada, pentru că de încheierea acestuia depindea liberalizarea vizelor pentru români. Mai exact, guvernul român negociase cu cel canadian un pachet care prevedea ridicarea vizelor de anul viitor. În schimb, Bucureştiul urma să renunţe la obiecţiile faţă de acordul CETA. De altfel, preşedintele Klaus Iohannis anunţase ieri dimineaţă că s-a ajuns la o înţelegere care prevedea eliminarea vizelor în două etape: de la 1 mai 2017 se renunţa la vize pentru cei care au mai avut viză de Canada, iar de la 1 decembrie anul viitor pentru toţi românii. Dar acordul de liber schimb între europeni şi Canada a rămas acum în suspensie şi la fel situaţia vizelor canadiene pentru români. Preşedintele Iohannis s-a declarat, însă, optimist şi a anunţat că România va continua să negocieze problema vizelor indiferent de soarta acordului CETA.