vineri, noiembrie 22, 2024

România este la a treia participare la Campionatul European de Securitate Cibernetică

CERT-RO și SRI, împreună cu mai mulți parteneri privați, au finalizat selecția lotului național care va participa la Campionatul European de Securitate Cibernetică, din Malaga, competiție la care România a obținut locul al doilea la ediția precedentă și la care vor participa concurenți din 15 țări, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani.

Timp de o săptămână, la Bran, specialiști CERT-ro, ai Serviciului Român de Informații, precum și traineri de la companii private au pregătit și selecționat lotul național care va reprezenta România la Campionatul European din Malaga, din noiembrie. 13 tineri, aleși dintr-un total de 400 de înscriși, de la elevi de liceu, la studenți sau profesioniști în domeniu, au stat o săptămână în Bootcamp, unde au participat la traininguri, dar și simulări ale probelor de la finala din Spania. Fiecare țară participantă va fi reprezentată de 10 concurenți, 5, cu vârsta între 16 și 20 de ani, și 5, cu vârste între 21 și 25 de ani.

România este la a treia participare la Campionatul European de Securitate Cibernetică. Lotul național a ocupat, în 2015, locul al 5-lea, iar în 2016, a urcat pe a doua poziție a podiumului. În 2017, a crescut și numărul țărilor participante, de la 10, câte au fost anul trecut, la 15.

Concursul adună la un loc pe cei mai talentați tineri în domeniul securității cibernetice. Concurenții vor avea de securizat servere, site-uri sau aplicații împotriva unor atacuri ale hackerilor. Ei vor trebui să prevină furtul de date, dar să știe și cum să spargă „zidurile” de apărare ale concurenților pentru a obține datele lor. În Bootcampul de la Bran, tinerii au protejat serverele unor bănci sau site-urile unor instituții guvernamentale, de exemplu, dar, totul, la nivel de simulare! În plus, analiza de date, exploatarea binarelor sau criptografia s-au numărat printre domeniile cu care se vor confrunta tinerii și la competiția europeană.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.