Producătorul român de tractoare articulate forestiere SC IRUM SA Reghin, companie cu capital exclusiv românesc, a lansat joi, cu ocazia Zilei Forestierului, trei utilaje forestiere noi – TAF 2012 G, TAF 4F GT by LOGSET și IFRON POWERSHIFT – două dintre acestea fiind concepute exclusiv de inginerii societății și fabricate la Reghin.
‘Lansăm trei utilaje din care două sunt create 100% la IRUM, concepute în centrul iFOR, apoi executate fizic la noi, și al treilea produs este unul — să spunem — de Champions League, l-am creat împreună cu un producător de renume mondial din Finlanda, LOGSET. Deja este un produs de altă anvergură. Avem cu ei o colaborare. Nu vom putea acoperi noi toată gama de utilaje și atunci dorim să oferim un pachet cât mai bun pentru cei care lucrează în această zonă și pe zonele unde considerăm noi, căutăm parteneriate’, a declarat joi, într-o conferință de presă, Mircea Oltean, directorul general al IRUM Reghin.
TAF 2012 G este dotat cu un motor PERKINS, un sistem de servo-direcție modern, cutie de viteze PowerShift, iar performantele în exploatare sunt date de un clește cu suport și braț, care a înlocuit scutul mobil al modelului predecesor. Utilajul permite transportarea buștenilor la o înălțime mai mare de sol, fapt ce duce la creșterea eficienței utilajului, scăderea consumului și mărirea duratei de viață, având o manevrabilitate mult îmbunătățită prin posibilitatea efectuării unor viraje mai strânse prin funcția de rotire/pivotare a cleștelui în jurul propriei axe.
IRUM Reghin are un centru de cercetare-dezvoltare pentru utilaje agricole și forestiere din România,numit iFOR, şi reuşite de excepţie
Inginerii IRUM au lucrat și la confortul celui care manipulează utilajul, asigurând scaun reglabil, cu pernă de aer și încălzire în șezut și spătar, cameră video pentru monitorizarea încărcăturii și coloana de direcție cu afișaj digital, izolare termică și fonică a cabinei și multe altele.
Al doilea utilaj conceput de inginerii IRUM Reghin este IFRON POWERSHIFT cu motor Perkins cu putere de 70kW (95CP), cu o forță de împingere de 6300 kilograme, care poate fi dotat opțional cu transmisie 4×4, deține o instalație hidraulică de ultimă generație și o cabină modernizată față de modelul precedent. În privința TAF 4F GT by LOGSET, conducerea IRUM Reghin a precizat că aceasta este cea mai mică mașină din familia transportoarelor, cu o capacitate de transport de 10 tone, care se poate deplasa cu ușurință prin pădurile dese, motorul de 4,9 litri dezvoltând 125 kW (170CP). TAF 4F GT by LOGSET este un utilaj foarte puternic, dar în același timp extrem de economic. Capacitatea anuală de producţie a companiei IRUM este de 250 de tractoare forestiere, 500 de tractoare agricole şi 1.200 de tone de piese turnate.
Producătorul de utilaje agricole şi forestiere IRUM din Reghin, controlat de familia Oltean, şi-a bugetat pentru acest an un program de investiţii de peste 3 mil. euro, ce presupune, în principal, achiziţia de utilaje şi crearea unor noi produse.IRUM Reghin a inaugurat în septembrie 2015, primul centru de cercetare-dezvoltare pentru utilaje agricole și forestiere din România, iFOR, în urma unei investiții de aproape 12 milioane de lei, primele utilaje concepute aici fiind TAF 2012 G și IFRON POWERSHIFT.