miercuri, decembrie 31, 2025

Reuniunea informală a Consiliului European. Summitul UE – Balcanii de Vest

Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri şi joi, la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, care se vor desfăşura la Sofia, în Bulgaria.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda reuniunii informale a Consiliului European de miercuri se află subiecte care vizează domeniile digital, cercetare şi inovare. De asemenea, pe fondul evoluţiilor recente în plan internaţional, se va discuta despre situaţia privind retragerea Statelor Unite ale Americii din Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune (JCPOA), dar şi despre decizia adoptată de SUA privind instituirea unor taxe vamale la importurile de oţel şi aluminiu.

În ceea ce priveşte cercetarea şi inovarea, preşedintele Klaus Iohannis va sublinia că acestea reprezintă elemente esenţiale ale menţinerii Uniunii Europene în vârful competiţiei economice şi industriale globale. În acest sens, el va susţine viitorul program-cadru dedicat cercetării, dezvoltării tehnologice şi inovării – Horizon Europe, menit să contribuie la consolidarea capacităţii Uniunii de a produce şi exploata cunoştinţele.

les-balkans-et-l-union-europeenne„Preşedintele României va accentua ideea necesităţii creşterii investiţiilor în domeniul digital, pentru că o Piaţă Unică Digitală puternică este esenţială în vederea menţinerii forţei şi credibilităţii Europei în cadrul economiei globale şi a competitivităţii Pieţei Interne”, arată Preşedinţia.

Joi, la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, şefii de stat şi de guvern vor dezbate subiecte de interes comun, precum conectivitatea, securitatea şi fenomenul migraţiei.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, în prima sesiune, preşedintele Iohannis va sublinia importanţa proiectelor în domeniul conectivităţii, în infrastructură, energie şi reţelele digitale, întrucât acestea au capacitatea de a creşte convergenţa între Uniunea Europeană şi regiunea Balcanilor de Vest.

În acest context, el va susţine acordarea unui sprijin sporit strategiilor macro-regionale, cum ar fi proiectele dezvoltate sub egida Strategiei UE pentru regiunea Dunării.

În cadrul celei de-a doua sesiuni cu tema „Abordarea provocărilor comune”, şeful statului va evidenţia faptul că, în virtutea proximităţii geografice, Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest sunt în relaţie de interdependenţă, fiind importantă, astfel, dezvoltarea, în continuare, a cooperării, în vederea asigurării securităţii naţionale şi a stabilităţii regionale.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis va pleda pentru acordarea unei atenţii sporite întăririi statului de drept şi luptei împotriva corupţiei.

De asemenea, preşedintele se va pronunţa pentru creşterea investiţiilor în Educaţie, ca unul dintre cele mai eficiente mijloace pe termen lung pentru realizarea unui spaţiu comun de securitate, mai spune Preşedinţia.

O nouă expoziție deschisă în celebrul Palat Topkapi din Istanbul

O nouă expoziție permanentă dedicată artei ceramice otomane a fost deschisă în interiorul faimosului Palat Topkapi, una dintre cele mai vizitate atracții istorice din Turcia...

Libertatea Internetului în Turcia, în cădere liberă

Libertatea de exprimare și accesul la informație online în Turcia au înregistrat o deteriorare accentuată în 2024, potrivit unui raport amplu privind...

Șeful armatei Libiei a murit într-un accident aviatic în apropiere de Ankara

Generalul Mohammed Ali Ahmed al-Haddad, șeful Statului Major al armatei Libiei, a murit într-un accident de avion în apropiere de capitala Turciei, Ankara, au...

Raiduri antiteroriste înainte de sărbători: zeci de suspecți ISIS reținuți

Forțele de ordine din Turcia au intensificat operațiunile antiteroriste înainte de sărbătorile de iarnă, în urma unor informații privind posibile atacuri planificate...