sâmbătă, martie 25, 2023

Reportaj BBC: „Femei cu bebeluși de 6 luni în închisoare pe fondul stării de urgență din Turcia”

Sute de femei se află în detenție preventivă în închisori din Turcia, cu bebelușii lor, unii la mai puțin de șase luni, pe fondul stării de urgență declarată anul trecut după lovitura de stat eșuată, a menționat vineri un reportaj despre Turcia al canalului BBC.

In cadrul interviurilor cu trei femei care sunt victime ale stării de urgență, BBC a arătat că unora dintre femei nu li s-a dat de către administrația penitenciară hrană pentru copii și că au fost nevoite să-și hrănească sugarii cu hrană pentru adulți.

Konya Ereğli Cezaevi'nde gardiyanların çektiği bir doğum günü fotoğrafı.

Vorbind la BBC, o mamă al cărei nume nu a fost dezvăluit a declarat că a fost reținută în 27 octombrie 2016 cu nou-născutul ei după ce a fost demisă. Femeia era profesoară de engleză într-o școală de stat din provincia Düzce. Demiterea s-a produs după lovitura de stat eșuată,iar motivul invocat a fost  legătura  sa cu mișcarea Gülen ( despre care se ştie că  e acuzată de autoritățile turce că s-ar afla în spatele tentativei de lovitură de stat).

Ea a declarat că erau mai mult de 10 femei în închisoarea İzmir Șakran, unde  a fost transferată de la Düzce împreună cu bebelușul.

„Am dormit pe o pătură pe podea cu bebelușul meu. Nu mi s-a dat apă curată, de care aveam nevoie pentru a avea suficient lapte matern. Am cerut gardienilor să-mi dea scutece, dar aceștia nu mi-au dat șervetele umede pentru a-mi curăța bebelușul după schimbarea scutecului „, a declarat ea.

Yağmur Balcı, o altă femeie închisă pentru legături Gülen într-o închisoare din cartierul Çaykara din Trabzon, a fost, de asemenea, într-o situație dificilă cu un bebeluș de nouă luni, a menționat BBC.

Sora lui Balcı, Zehra, a declarat pentru BBC că  bebeluşul  i-a fost dat doar de trei ori pe zi, timp de 10 minute, în prima săptămână din închisoare.

„Nu i-au dat surorii mele articolele pentru îngrijire sau hrana necesară bebelușului  „, a declarat ea.

„A fost transferată la penitenciarul Sincan din Ankara. Și inspectorii de la Comisia Europeană au insistat pe lângă  administrația penitenciarului să fie puse la dispoziţie cele necesare femeilor cu sugari.  Sora mea crede că de asta a fost transferată la [închisoarea] Sincan. Cu toate acestea, ni s-a spus că e interzis să se primească lucruri necesare copilului atunci  când am încercat să trimitem un pătuț și un cărucior pentru bebeluș în închisoare „, a adăugat ea.

Çınar Babacan bebeğini Konya Ereğli Cezaevi'ne teslim etmeden hemen önce.

Ferda Babacan, fost guvernator al Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), a declarat că soția sa Çınar a fost arestată la 12 aprilie la Ankara pentru utilizarea unei aplicații smart phone și că copilul lor de cinci luni i-a fost încredințat lui de către administrația închisorii, pentru că inițial au refuzat să lase copilul să stea cu mama sa.

„Cu toate acestea, soția mea a depus o cerere la administrația penitenciară in care a menționat că copilul trebuie să fie alăptat. Așa că a trebuit să-mi dau copilul administrației penitenciarului cu mâinile mele „, a declarat el.

De asemenea, BBC a vorbit cu deputatul AKP Bartın, Yılmaz Tunç, membru al Comisiei parlamentare pentru justiție, cu privire la situația femeilor închise cu bebelușii lor.

Negând prezența bebelușilor cu mamele lor în închisorile din Turcia, Tunç a declarat că „toate procesele se desfășoară în conformitate cu Codul Penal Turc, Constituția și acordurile internaționale”.

Potrivit lui Tunç, toate femeile gravide sau cu bebeluși au fost judecate fără detenție preventivă.

Subliniind că toate știrile din mass-media sunt propagandă neagră împotriva guvernului turc, deputatul AKP a declarat că nici personal, nici la biroul său de la Comisia pentru Justiție nu a primit nici o sesizare privind rele tratamente pentru femeile din închisori.

Răspunzând unei interpelări  parlamentare din 23 mai, a deputatului Gamze İlgezdi, din partea principalul partid din opoziție – Popular Republican (CHP), Ministerul Justiției din Turcia a comunicat că în penitenciarele turcești împreună cu mamele lor se află 560 de copii sub vârsta de 6 ani. Din 560, 114 sunt la vârsta între 0 și 12 luni; 128 de copii au vârsta de 1 an; 114 copii au vârsta de 2 ani; 81 copii, 3 ani; 70 de copii, de 4 ani; 31 copii, 5 ani; Iar cinci sunt de 6 ani. Vârstele celorlalți 17 sunt necunoscute, a comunicat ministerul.


SURSA: http://www.bbc.com/turkce/haberler-turkiye-40831729

Kılıçdaroğlu, discurs către popor din bucătăria lui, cu Mărțisor legat la mână: „ Învingerea lui Erdoğan este cea mai ușoară parte”

Candidatul la președinție al Alianței Națiunilor și liderul Partidului Popular Republican (CHP), Kemal Kılıçdaroğlu, a spus, pe 20 martie, că opoziția este unită nu numai pentru a-l învinge pe președintele Erdogan, ci mai ales pentru a reconstrui țara.

Faimosul fotbalist, Mesut Özil se retrage din sport. Presa speculează că va fi parlament în partidul lui Erdogan

Fotbalistul turco-german, Mesut Özil și-a anunțat, miercuri, retragerea la vârsta de 34 de ani, iar presa turcă speculează cu privire la posibila sa numire în parlament din partea partidului lui Erdogan.

Jurnaliștii din Grecia dau în judecată Turcia! Echipamentul le-a fost distrus în timp ce raportau despre cutremure

Jurnaliștii vor lua măsuri legale nu numai pentru a solicita despăgubiri pentru echipamentul lor distrus, ci și pentru că au fost împiedicați să-și facă treaba.

47 de persoane au reținute după ce au oferit ajutor victimelor represiunii guvernului turc

În cadrul unei anchete declanșate de Procuratura Generală din İzmir, poliția a percheziționat casele a 57 de suspecți și a reținut 47 dintre aceștia, confiscându-le economiile, bijuterii, telefoane mobile și computere.

Prima zi de Ramadan: Erdogan a luat masa cu victimele cutremurelor 

Vorbind cu supraviețuitorii cutremurului care locuiesc în complexul de containere din districtul Karacasu, Erdoğan a spus că nu există nicio odihnă sau pauză până când provinciile afectate de cutremur sunt reconstruite .

Turcia: 140.000 de dolari amendă pentru WhatsApp și Meta pentru că nu a numit o persoană de contact locală

Autoritatea Turcia pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (KVKK) a impus o amendă de 2.650.000 de lire (aproximativ 140.000 dolari) pe WhatsApp și Meta pentru că nu s-a înregistrat la Sistemul de Informații al Registrului Operatorilor de Date (VERBIS), conform presei turce.

Lista celor mai fericite țări din lume. Turcia în top 106 din 150

Turcia, care era pe locul 112 în 2022, a ajuns pe locul 106 în acest 2023.

Newroz, sărbătoarea Primăverii. 224 de persoane arestate după ce au participat la eveniment în Istanbul

Aproximativ 224 de persoane au fost reținute în timpul evenimentului de la Istanbul pe motiv că „încercă să aducă bannere ilegale și strigă sloganuri ilegale”, potrivit Biroului guvernatorului din Istanbul.