Franţa a apreciat joi drept prematură şi ‘iluzorie’ o revenire a refugiaţilor sirieni în ţara lor, ţinând cont de condiţiile actuale, în special o posibilă ofensivă militară a regimului preşedintelui Bashar al-Assad în provincia Idlib, ceea ce nu permite – potrivit Parisului – garantarea unei întoarceri ‘voluntare, sigure şi demne’, relatează Reuters şi media franceze.
‘La ora actuală, nu sunt întrunite aceste condiţii’, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe francez, Agnes von der Muhll.
‘Adoptarea Legii 10, care privează refugiaţii şi persoanele strămutate de proprietăţile lor, instabilitatea ţării şi cazurile de arestare şi recrutare forţată a refugiaţilor care se întorc din Liban sunt o dovadă a faptului că regimul aplică o strategie punitivă faţă de refugiaţi şi strămutaţi’, a adăugat ea.
‘Anul acesta am văzut cea mai mare strămutare de persoane de la începutul conflictului şi întreaga comunitate internaţională avertizează asupra riscurilor unei crize umanitare şi migratorii majore în cazul unei ofensive împotriva provinciei Idlib. În condiţiile actuale, o întoarcere a refugiaţilor este iluzorie’, a adăugat reprezentanta MAE francez.
Conflictul sirian, care a început ca un protest paşnic şi, ca urmare a represiunii regimului, s-a transformat într-o rebeliune armată căreia i s-au alăturat ulterior grupări jihadiste, s-a soldat cu peste 300.000 de morţi, în timp ce 5,6 milioane de sirieni şi-au găsit refugiu în ţările vecine şi în Europa.
După şapte ani de război, regimul sirian a reuşit – cu ajutorul militar al aliatului său rus – să recâştige controlul asupra majorităţii teritoriului ţării, cu excepţia provinciei Idlib, ultimul bastion al grupărilor rebele şi jihadiste.
Problema întoarcerii refugiaţilor sirieni acasă divizează comunitatea internaţională şi suscită preocuparea ONU şi a organizaţiilor umanitare, care au avertizat în mod repetat împotriva oricărei reveniri forţate a acestora.
Rusia, aliată a preşedintelui Bashar al-Assad, a apreciat săptămâna trecută, în cadrul unei întâlniri a preşedintelui Vladimir Putin cu cancelarul german Angela Merkel, că trebuie făcut totul pentru a permite refugiaţilor să se întoarcă în Siria.
‘Numai o soluţie politică negociată în conformitate cu Rezoluţia 2.254 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite va crea condiţiile pentru o întoarcere sigură, demnă şi voluntară a refugiaţilor’, a reiterat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Franţei.