Muzeul Zoologic al Universităţii Babeş-Bolyai, al doilea muzeu de acest fel din România – după cel din Bucureşti care poartă numele savantului Grigore Antipa – din punct de vedere al materialului ştiinţific deţinut, a fost redeschis marţi, după o amplă lucrare de renovare, care a durat doi ani şi jumătate.
Rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, a amintit, în cadrul evenimentului organizat pentru redeschidere, că universitatea clujeană este unică în România prin muzeele pe care le deţine.
„Muzeul reprezintă una din mărcile Europei ca valoare de civilizaţie. (…) Universitatea noastră are cinci muzee reprezentative, şi din acest punct de vedere, este singura universitate, nu numai din ţară, cu o asemenea bogăţie, cu o asemenea zestre ştiinţifică. (…) Reprezintă un muzeu în muzeu, prin felul în care s-a păstrat mobilierul şi modul de aranjare, pe care multe muzee europene l-au abandonat şi acum regretă. Au pus, în loc de mobilierul de acest gen, lucruri moderne, melaminate, metale care strălucesc şi acum se dovedeşte că s-au grăbit. Noi, şi din raţiuni financiare şi din raţiuni de inteligenţă ştiinţifică şi umană, am reuşit să păstrăm acest muzeu într-o formă în care să ne amintească de felul cum a fost organizat în secolul al XIX-lea, cum a fost moştenit apoi la începutul secolului XX, s-a reuşit să fie adus până astăzi la forma pe care o vedeţi”, a spus Ioan Aurel Pop.El a vorbit şi despre faptul că se întâlneşte din ce în ce mai rar în lume modelul universităţii care sprijină prin forţele sale atât ştiinţa şi educaţia, cât şi comunitatea unui oraş, a unei regiuni.
Prorectorul UBB Bálint Markó, care este cadru didactic la Facultatea de Biologie şi Geologie, a amintit şi el de importanţa materialului biologic acumulat de muzeu în cei peste 100 de ani de existenţă. În concepţia noastră, muzeul este o înşiruire a exponatelor, dar de fapt, pe cealaltă parte este şi un atelier ştiinţific”, a spus biologul clujean.
Conducerea UBB speră ca în cursul anului viitor, când are loc centenarul universităţii, să poată fi inaugurat şi un muzeu al Ştiinţelor Vieţii şi Pământului, pentru care a fost depus un proiect european. „S-a depus un proiect pentru finanţare europeană pentru un muzeu nou al Ştiinţelor Vieţii şi Pământului, cu modalităţi moderne, de secol 21, de atragere a publicului şi forme care să ne plaseze în avangarda muzeisticii din România”, a explicat prorectorul Ioan Bolovan.
Muzeul este în primul rând unul didactic şi de cercetare, însă este deschis şi publicului larg, reprezentanţii UBB organizând aici numeroase evenimente care au ca scop popularizarea ştiinţei.
La evenimentul de marţi au mai participat directorul Direcţiei de Patrimoniu a UBB, Ana Victoria Sima, şi profesorul László Rákosy, care este unul dintre cei mai cunoscuţi biologi ardeleni şi un puternic susţinător al eforturilor de apărare a biodiversităţii şi al activităţilor de protejare a naturii.