Sunt de părere că decizia președintelui SUA Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului a fost un cadou înmânat președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan. Erdoğan, un fin observator al dispoziției generale a lumii – atât pe scară internă, cât și internațională – pare hotărât să nu lase să-i scape această oportunitate fără a profita cumva de pe urma ei.
Fără a mai pierde o clipită după anunțul lui Trump, Erdoğan a convocat rapid un summit de urgență al celui mai important organ panislamic din lume, Organizația de Cooperare Islamică (OIC) din Istanbul.
Atât nivelul de participare, cât și rezultatul întrunirii au fost, poate, peste așteptările lui Erdoğan: 16 dintre cei câţiva zeci de membri au fost reprezentaţi de înşişi șefii de stat ai acestora. În declarația finală s-a proclamat că Ierusalimul de Est este „capitala statului palestinian”, invitând „toate țările să recunoască Palestina drept stat, iar Ierusalimului de Est drept capitală, aflată sub ocupaţie israelită”.
Din punctul de vedere al Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP) al lui Erdoğan, summit-ul și declarația amintită nu constituie altceva decât o manevră politică, prin care se doreşte să se manipuleze opinia publică. Pentru Erdoğan, summit-ul a încununat o serie de măsuri decisive și neașteptate, luate pe parcursul ultimelor zile.
În primul rând, el a luat Atena prin surprindere, sugerând că Tratatul de la Lausanne din 1923 ar trebui să fie „revizuit”. Tratatul a constituit piatra de temelie a unor bune relații greco-turce timp de aproape un secol, garantând domnia păcii în regiune. Deși grecii s-au arătat a fi confuzi și supărați, Erdoğan a dat impresia unui lider puternic care apără interesele națiunii turcești.
Acesta este modul în care Erdoğan reușește să schimbe impresiile asupra sa, făcând pași mărunţi, calculaţi – o tactică eficientă, ţinând în special seama de situaţia nefavorabilă de după procesul Zarrab din New York. Cazul „petrolul în schimbul aurului” face referiri la unele tentative de a ajuta Iranul să se sustragă sancțiunilor SUA împotriva sa. Reza Zarrab, un om de afaceri turco-iranian arestat în 2013 și acuzat de spălare de bani și de încălcare a sancțiunilor pomenite, l-a implicat direct pe Erdoğan (care la acea vreme era prim-ministru).
Fără îndoială, Erdoğan a simțit urgent nevoia să schimbe subiectul: într-adevăr, a reuşit să distragă atenţia denunțând Israelul cu mare vervă la summit-ul OIC. A afirmat că statul evreu este caracterizat de „ocupație” și „teroare”, în acelaşi timp criticându-l aprig pe Trump. „Prin această decizie, Israelul a fost răsplătit pentru toate activitățile teroriste pe care le-a desfășurat. Trump însuşi a decernat acest premiu”, a spus el.
Summitul a fost o lovitură diplomatică decisivă pentru Erdoğan. Criticile concluziilor summitului din partea diplomaților ori a analiștilor politici turci au fost practic inexistente. S-a întâmplat contrariul: predomină un consens indiscutabil că întrunirea a avut succes răsunător (aceasta în pofida faptului că ne vine greu a crede că decizia de a recunoaște Ierusalimul de Est drept capitală a unui stat palestinian independent ar putea avea vreo valoare practică). Totuși, declarația a fost considerată un factor stabilizator, de natură să contracareze decizia distructivă luată de Trump. Care va fi numărul membrilor OIC care vor sfârşi prin a recunoaște un stat palestinian este o altă întrebare.
Cu toate acestea, nicio atare chestiune nu contează prea mult la Erdoğan, deoarece lupta sa în scopul acaparării a cât mai multă putere în Turcia continuă fără oprelişti.
Într-adevăr, atât comentariile sale cu privire la Tratatul de la Lausanne, cât și problema Ierusalimului nu au făcut altceva decât să arate slăbiciunea și dezordinea din sânul opoziției turcești.
Kemal Kılıçdaroğlu, liderul principalului partid de opoziție, cel al Republicanilor, nu a putut face nimic altceva decât să fie de acord cu Erdoğan cu privire la Tratatul de la Lausanne. Acesta a adăugat că mai multe insule din Marea Egee se află sub ocupație greacă. Afirmaţia a ilustrat patosul crescând al naționalismului în teatrul politic turc.
În ceea ce privește problema Ierusalimului, criticii lui Erdoğan s-au dovedit a fi deosebit de dezbinați. Unii au cerut ca Turcia să-și mute ambasada imediat în Ierusalimul de Est. Alții au spus că Turcia ar trebui să rupă legăturile diplomatice cu Israelul, având în vedere că Erdoğan l-a catalogat drept „stat terorist”.
Norocul lui Erdoğan pare să nu-i fie curmat atâta timp cât urlă prin megafon în sprijinul tendinţelor religioase şi populiste, naționaliste; fără îndoială, însă, omul acesta este și un maestru al tacticilor de supraviețuire.
Yavuz Baydar
(Ahvalnews.com)
