Bucureștiul va găzdui cel de-al treilea eveniment internațional al proiectului european CISMOB ‘Cooperative information platform for low carbon and sustainable mobility’. Evenimentul se va desfășura în perioada 8 – 10 octombrie, la Hotelul JW Marriott și este organizat de către ITS România și Autoritatea Metropolitană de Transport București.
Evenimentul din acest an va avea loc la București, cu prezența câtorva actori cheie în domeniile legate de principalele obiective ale CISMOB, cum ar fi dezvoltarea politicilor în domeniul mobilității urbane durabile. Prezentările tematice includ intervenții ale lui Ionel Minea, Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, Robert Răzvan Dobre, consilier în cadrul Departamentului de Strategie și Management din Ministerului Transporturilor, Sava Chiser, consilier în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Dan Diaconu, Viceprimar al Municipiului Timișoara, precum și ale altor reprezentanți ai instituțiilor publice și private.
CISMOB este un proiect european, finanțat de către Uniunea Europeană, care promovează modalități inovatoare de reducere a amprentei de carbon și de creștere a sustenabilității zonelor urbane prin îmbunătățirea eficienței utilizării infrastructurii de transport urban folosind tehnologia IT&C. Acest proiect are parteneri din România, Suedia, Portugalia și Spania iar evenimentul de la București are o importanță deosebită în discutarea acestui subiect tematic în perspectiva schimbării politicilor la nivel regional și interregional. Această inițiativă europeană presupune organizarea mai multor întâlniri, grupuri de lucru și evenimente pentru a-și atinge obiectivul principal: implementarea politicilor regionale pentru reducerea amprentei de carbon.
Cu prilejul evenimentului, avem deosebita plăcere să invităm membrii presei să participe în data de 9 octombrie, ora 9:35, la hotelul JW Marriott, să asculte și să pună câteva întrebări oaspeților și să afle cât mai multe despre subiectele cheie ale acestui eveniment.
Pentru mai multe informații despre eveniment, inclusiv agenda completă, vă rugăm accesați https://www.interregeurope.eu/cismob/events/event/1009/3rd-main-cismob-interregional-event-in-bucharest/