vineri, noiembrie 22, 2024

PROGRAM AMBIȚIOS DE ÎNZESTRARE ŞI MODERNIZARE A ARMATEI ROMÂNE

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a vizitat marţi societăţile Airbus, IAR şi Premium Aerotec, de pe platforma Ghimbav, şi a apreciat că Armata Română ar trebui să ia în considerare aceste capacităţi industriale, pentru a dispune de dotările de care are nevoie.

”Acum, care sunt pieţele de export, fiecare constructor cred că ştie mai bine decât ştiu eu. Eu pot numai să îmi imaginez că piaţa de export ar putea să fie, în primul rând, cea regională, adică formată din ţări din Europa Centrală şi de Est, dar nu numai”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

„România are un program ambiţios de înzestrare şi modernizare a Armatei, Parlamentul a adoptat toate prevederile necesare pentru a aloca 2% pentru Apărare şi, în momentul de faţă, Armata Română a început programele de înzestrare modernă. Ceea ce aş vrea este să extindem această cooperare şi în domeniul aeronautic cu întreprinderile care deja operează în România. În calitate de ţară membră a Uniunii Europene cred că este de datoria noastră, aş spune, să ne luăm în serios responsabilităţile pe care le avem şi să dăm de lucru întreprinderilor româneşti şi întreprinderilor europene, încercând să găsim un echilibru între toţi partenerii de cooperare în domeniul militar pe care îi avem. Avem aceste facilităţi extraordinare şi cred că Armata Română n-are cum să nu ia în considerarea aceste capacităţi industriale care pot să dea Armatei dotările de care are nevoie, pentru a-şi îndeplini cu succes misiunile şi într-o manieră cât mai eficientă”, a declarat Tăriceanu, la finalul vizitei de la Ghimbav, judeţul Braşov.

„Aşa cum am anunţat, nu o dată, de acum înainte contractele de înzestrare ale Armatei Române vor trebui să se bazeze în mod esenţial pe acest criteriu de integrare în producţie a unui număr cât mai mare de piese componente, în aşa fel încât să antrenăm economia românească în zona de tehnologii înalte. Şi, sigur că, de aici înainte se deschid posibilităţi. Există posibilitatea pentru start-up- uri, care să înceapă să producă lucruri care poate pentru o fabrică de dimensiunea asta nu sunt rentabile şi să-şi dezvolte în continuare capacităţile şi îndemnarea de a fi competitive pe această piaţă, care este una foarte profitabilă pentru cei care ştiu să opereze pe ea”, a subliniat Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a vorbit şi de antrenarea economiei româneşti în zona de „tehnologii înalte” atunci când se încheie contracte de înzestrare a Armatei, dar şi de posibilitatea înfiinţării unor start-up-uri care să devină competitive pe această piaţă.

„Nu ştiu exact care este conţinutul cooperării cu compania Bell, dar până la urmă, după cum ştiţi, trebuie să existe un proces competitiv de selecţie şi, din câte am înţeles, Airbus este cu totul dispus să participe în această competiţie, până la urmă cineva va câştiga. Dar, sigur că în acelaşi timp trebuie să fim realişti, nu o să putem în România să avem fabrici de elicoptere de la mai multe mărci care să aprovizioneze Armata, pentru că Armata Română, totuşi, nu are această dimensiune, în principal trebuie să se gândească cu toţii la posibilităţile de export.”

Preşedintele Senatului a fost însoţit, în vizita efectuată pe platforma aeronautică a Braşovului, de ambasadoarea Franţei, Michele Ramis, şi de adjunctul ambasadorului Germaniei în România, Kai Hennig.

Tăriceanu a punctat faptul că ceea ce a văzut la întreprinderile vizitate demonstrează „know-how-ul pe care îl avem” şi a subliniat că „ar fi păcat ca Armata numai să fie un loc care achiziţionează şi nu contribuie, prin cooperarea industrială, la menţinerea şi extinderea activităţilor industriale în România”.

 

 

 

 

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.