Profesorii turci au fost puși pe lista neagră pentru că nu au contribuit la campania de donație lansată de Erdoğan, susțin sindicatele independente, citat de Gazete Duvar.
Conform Uniunii independente de învățământ din țară, Eğitim-Sen, profesorii din toată Turcia sunt constrâși să participe la campania de donație lansată de președintele Recep Tayyip Erdoğan, prin care dorește să ofere ajutor financiar celor afectați de pandemia de coronavirus.
Directorul educației din provincia Adıyaman ar fi trimis un mesaj care a ajuns la toate școlile, prin care solicita cadrelor didactice să doneze pentru campanie și apoi să trimită o notificare care să dovedească că au făcut acest lucru.
Președintele Eğitim-Sen, Feray Aytekin Aydoğan a criticat acțiunile de învățământ oficiale locale.
„În această perioadă dificilă, respingem mobilitatea și presiunea cu care s-au confruntat profesorii, educatorii și oamenii de știință din cauza unei campanii care ar trebui să fie voluntară”, a susținut Aydoğan.
Uniunea a promis să aducă problema în fața instanțelor, întrucât o consideră ca fiind de fapt o impunere cu caracter de obligativitate făcută în numele șefilor lor pentru a participa la campanie.
Erdoğan a promis să-și doneze șapte luni din salariul în propria campaniei, dar a fost criticat pentru faptul că a pus problemele economice din Turcia în responsabilitatea cetățenilor.
Municipalitățile din Istanbul și Ankara au lansat campanii separate de strângere de fonduri pentru cetățeni, însă aceste fonduri au fost blocate la 31 martie, în urma unei notificări formale a Ministerului de Interne cu privire la această problemă. Ambele municipalități au adus cazul în fața instanțelor.