vineri, octombrie 9, 2026

Primul supermarket autonom, inaugurat la Seattle

Pe 22 ianuarie, cel mai mare retailer din lume a inaugurat primul supermarket unde nu se stă la coadă și nu se plătește.

Amazon a inaugurat la Seattle primul supermarket automat denumit Amazon Go. Acesta este deschis de luni până vineri de la 7:00 la 21:00, iar clienţii care îi trec pragul au parte de o experienţă de cumpărare inedită. Cei care ajung în acest magazin trebuie să scaneze telefonul, apoi pot face cumpărăturile. După aceea, clienţii pot ieşi pur şi simplu din supermarket fără plătească. Nu există cozi şi nici case de marcat. Amazon va trimite bonul de plată cu produsele cumpărate în contul de Amazon al clienţilor.

Anunţat în premieră în decembrie 2016, supermarketul automat trebuia lansat în 2017, însă inaugurarea a fost amânată de mai multe ori din cauza unor probleme tehnice, scria „Wall Street Journal”, anul trecut. (RRI)

 

 

Atac cu cuțitul într-o școală din Istanbul: opt elevi au fost răniți, unul este în stare critică

Opt elevi au fost răniți, marți dimineață, într-un atac cu cuțitul la o școală gimnazială din cartierul Başakşehir, Istanbul. Unul dintre copii...

Procesul jurnalistului suedez acuzat de terorism, amânat pentru a patra oară în Turcia din cauza unei erori de traducere

Procesul jurnalistului suedez, Joakim Medin, acuzat în Turcia de infracțiuni legate de terorism, a fost amânat pentru a patra oară.