sâmbătă, mai 16, 2026

Primarul Ploieștiului, Adrian Florin Dobre, susține evenimentele multiculturale

Prezent în prima zi a Festivalului Multiculturalității și a Festivalului Turcesc, un proiect comun care se bucură de mare interes printre români, primarul orașului Ploiești, Adrian Florin Dobre, a declarat că își dorește ,,ca din ce în ce mai multe naționalități să vină și să prezinte ploieștenilor tradițiile, portul, lucrurile care-i caracterizează. Așa putem să ne cunoaștem mai bine unii cu ceilalți și cred că acesta este un lucru foarte bun. ,,În opinia primarului Ploieștiului, prin acest gen de evenimente ,,se creează punți culturale importante.,,

festival (4)

Primarul Dobre i-a felicitat pe organizatori și a declarat că ,,la anul, cu siguranță, vom avea un nou festival;,

Deschiderea festivalului, care are loc timp de trei zile în Parcul Toma Socolescu, a continuat cu dansuri tradiționale românești și turcești, cu cântece și cu multă voie bună. Timp de trei zile, ploieștenii pot vedea și asculta dansuri și cântece tradiționale din mai multe țări, minunatul dans al dervișilor rotitori și multe alte surprize pregătite de organizatori.

În paralel cu evenimentele de pe scenă, s-au deschis și standurile multiculturale, în care doritorii pot găsi obiecte tradiționale, de artizanat, pot lua lecții de pictură în apă, pictură cu henna și multe alte lucruri interesante.

festival (1)

festival (2)

De asemenea, gurmanzii sunt așteptați cu mâncare tradițională, cu  bunătățile specifice bucătăriei turcești, din care nu lipsesc baclavale, kebab și multe alte mâncăruri delicioase care așteaptă să fie degustate.

Timp de trei zile, între 21-23  iulie 2017, Parcul Toma Socolescu din Ploiești găzduiește două proiecte de mare succes, Festivalul Multiculturalității și Festivalul Turcesc , organizate de Fundația Lumina Instituții de Învățământ, Fundația Tuna, Școala Gimnazială Internațională Spectrum Ploiești, în parteneriat cu Primăria Ploiești. În cadrul acestui eveniment, ploieștenii au acces gratuit la spectacolele organizate în Parcul Toma Socolescu.

Acest eveniment unic dă posibilitatea ploieștenilor să cunoască cultura, obiceiurile și tradițiile altor popoare.

festival (5) festival   festival (3)

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026 dedicată tinerilor inovatori în tehnologie

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate tinerilor inovatori în tehnologie Capitala...

Jurnaliștii în exil, ținte ale represiunii transnaționale: avertisment de la Bruxelles

Jurnaliștii care au fost nevoiți să își părăsească țările de origine continuă să fie expuși presiunilor și intimidărilor din partea regimurilor autoritare,...

Turcia și Armenia deschid calea comerțului direct după decenii de tensiuni

Turcia și Armenia au finalizat pregătirile birocratice pentru lansarea comerțului direct dintre cele două state, într-un nou semnal de apropiere diplomatică după...