miercuri, decembrie 6, 2023

PRİGOANĂ ÎN TURCİA. O FOSTĂ DEPUTATĂ, AZİL POLİTİC ÎN GRECİA

O fostă deputată a partidului prokurd HDP din Turcia, Leyla Birlik, condamnată în Turcia pentru ”insultă la adresa preşedintelui”, s-a refugiat în Grecia, unde a cerut azil politic, a indicat vineri o sursă a poliţiei elene, citată de AFP.

Leyla Birlik (44 de ani) s-a prezentat miercuri la poliţie în Alexandroupoli (nord-est), în apropiere de frontiera terestră a Greciei cu Turcia, pe care a trecut-o ilegal, a precizat sursa, confirmând informaţiile din media elene. Ea a depus o cerere de azil politic şi a fost reţinută imediat vineri la postul de poliţie, potrivit sursei. Potrivit agenţiei turce de presă DHA, solicitanta de azil a fost condamnată în contumacie în ianuarie la un an şi nouă luni de închisoare cu executare pentru ”insultă la adresa preşedintelui” în cadrul unei declaraţii datând din 2015.

leyla_birlik_57225900

Acuzată de ”propagandă teroristă”

Aleasă în provincia Sirnak, în sud-estul turc cu majoritate kurdă, Leyla Birlik a fost arestată în noiembrie 2016, acuzată de ”propagandă teroristă” şi apartenenţă la partidul separatist kurd PKK, pe care Turcia şi SUA îl consideră ”terorist”, a relatat CNN-Turk Potrivit aceleiaşi surse, ea a fost în detenţie până în ianuarie 2017, când a fost eliberată sub control judiciar şi cu interdicţie de a părăsi teritoriul.

Relaţiile dintre Atena şi Ankara sunt tensionate după refuzul Greciei de a extrăda opt militari turci care au fugit din Turcia la câteva ore după tentativa eşuată de puci din iulie 2016. Grecia le-a acordat azil politic în timp ce Turcia îi acuză că au participat la puci. Sute de turci au cerut azil în Grecia pentru a scăpa de represaliile declanşate de Ankara după puciul eşuat.

Povestea unei avocate, închise pentru terorism, dezvăluie situația copiilor care își însoțesc mamele în închisorile

Avocată care a făcut parte din Baroului din Istanbul, Hendekci a fost închisă la sfârșitul anului 2017, când fiica ei avea doar trei luni. În spatele gratiilor, ea a avut de-a face cu un gardian agresiv care a numit-o „teroristă” deși nu fusese condamnată pentru nicio crimă la momentul respectiv.

VIDEO: O bucată de beton s-a prăbușit în Hagia Sofia, la un metru de oameni

Experții au avertizat că restaurarea urgentă este necesară și că nu ar putea supraviețui unui potențial cutremur.

Scandal în Turcia. Faimoși fotbaliști au pierdut milioane de dolari într-o schemă de investiții: „Terim Fund”

Ancheta asupra acuzațiilor, care a fost lansată de Procuratura Generală din Istanbul în aprilie în urma unei plângeri din partea victimelor, inițial nu a atras atenția mass-media pe care o merita, iar informațiile referitoare la acestea au fost deosebit de limitate și controlate.

Portret de campion: Andrei-Darius Dragomir, medaliat cu aur la Astronomie și Fizică

Încă de după probe știam că există o posibilitate să iau locul 1, deoarece simțeam că m-am descurcat și știam că nu sunt așa mulți participanți ca la alte olimpiade

Caz incredibil în Turcia: O femeie kurdă cu dizabilități în vârstă de 81 de ani aptă pentru închisoare

Dizabilitățile ei au fost documentate într-un raport medical emis de un spital local. Condamnat pentru sprijinirea unei organizații teroriste, Özer a fost arestat în provincia de est Van, în mai 2022 și condamnat la doi ani și o lună de închisoare.