marți, septembrie 21, 2021

Preşedinţia Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), preluată de România

foto 2 suerd
Strategia Europeană pentru Regiunea Dunării este a doua strategie macro-regională a Uniunii Europene (din cele patru existente în prezent), preluând modelul de cooperare dezvoltat prin Strategia Uniunii Europene pentru Marea Baltică (adoptată 2009) cu adaptare la specificul regiunii dunărene.

România preia, din 1 noiembrie, preşedinţia Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), poziţie în cadrul căreia va propune alocarea de resurse financiare suplimentare pentru dezvoltarea potenţialului pe care îl are această regiune.

„De fapt, obiectivul nostru principal cu ocazia acestei preşedinţii este să revigorăm această strategie promovând o serie de idei, de proiecte extrem de precise (…) este a doua oară când România deţine preşedinţia acestei strategii, şi atunci când am candidat anul trecut ne-am propus să profităm de ocazia oferită de preşedinţia noastră la Consiliul Uniunii Europene pentru a pune în prim-planul agendei europene şi strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Practic, plecând de la acest nou statut pe care îl va avea România, ţara noastră îşi propune în primul rând să vorbească foarte mult de conectivitate. Mă refer aici să vorbim despre potenţialul pe care îl are această regiune şi de modul în care putem îmbunătăţi conectivitatea în jurul Dunării. Folosind Dunărea ca mijloc navigabil dar folosind şi potenţialul existent în regiune prin prisma atragerii de resurse financiare europene suplimentare”, a spus Negrescu.

În viziunea oficialului român, ţara noastră este singura care a acordat din fondurile structurale resurse dedicate Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

SUERD reprezintă o iniţiativă politică a României şi Austriei, promovată printr-o scrisoare comună la nivel de prim-ministru (iunie 2008) şi adresată preşedintelui Comisiei Europene. În baza acestui demers şi ca urmare a consultării cu cele 14 state membre, la 8 decembrie 2010, Comisia Europeană a prezentat Comunicarea privind Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării şi Planul de Acţiune, iar în 13 aprilie 2011 documentul a fost adoptat de Consiliul Uniunii Europene.

 


 

Cazul Kavala: Apel către Consiliul Europei pentru începerea procedurilor împotriva Turciei

Cazul Kavala: Apel către Consiliul Europei pentru începerea procedurilor împotriva Turciei

Un tribunal simbolic de la Geneva va judeca încălcările drepturilor omului din Turcia

Un tribunal simbolic de la Geneva va judeca încălcările drepturilor omului din Turcia

Turcia: Cea mai mare creștere a a pieței imobiliare, la nivel mondial

Turcia: Cea mai mare creștere a a pieței imobiliare, la nivel mondial

Premieră în Turcia: Curtea Constituțională obligă guvernul să plătească daune unui bărbat torturat de poliție

Premieră în Turcia: Curtea Constituțională obligă guvernul să plătească daune unui bărbat torturat de poliție