vineri, noiembrie 22, 2024

POZIŢIE SIRIANĂ EXPRIMATĂ LA ONU

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite permite exprimarea poziţilor politice de către toate ţările reprezentate . Aşadar iată şi punctul de vedere sirian, precizând faptul că de ani buni regimul sirian  are o credibilitate pusă frecvent sub semnul întrebării.

Forţele militare ale SUA, Turciei şi Franţei trebuie să părăsească „imediat” Siria, a cerut sâmbătă de la tribuna ONU şeful diplomaţiei siriene, Walid al-Moualem, îndemnând totodată refugiaţii sirieni să revină în ţară, informează France Presse.

„Ele trebuie să se retragă imediat şi fără nicio condiţie”, a afirmat ministrul de externe sirian în faţa Adunării Generale anuale a Naţiunilor Unite, denunţând o „coaliţie internaţională ilegitimă condusă de Statele Unite”, desfăşurată în Siria „sub pretextul combaterii terorismului”.

„Bătălia împotriva terorismului este aproape terminată”, a spus ministrul sirian, precizând că Damascul nu va termina cu adevărat decât după ce va „curăţa Siria de terorişti şi de prezenţe străine ilegale”.

Potrivit Damascului, „situaţia în prezent pe teren este mai stabilă şi sigură” şi „toate condiţiile sunt reunite pentru a permite revenirea de bună voie acasă a refugiaţilor”, a spus în continuare Walid al-Moualem.

„Uşa le este larg deschisă” şi „toţi sirienii din străinătate se pot întoarce”, a insistat ministrul, afirmând că „mii de refugiaţi sirieni din străinătate au revenit deja”.

„Guvernul sirian va face tot ce îi stă în putere pentru a facilita această revenire. Un comitet special a fost creat recent pentru a-i ajuta să revină în locurile lor de origine”, a mai spus el.

foto 2Siria a cerut „un ajutor internaţional” pentru această revenire, dar „unele ţări propagă temeri iraţionale, politizând o problemă care nu ar trebui să fie decât umanitară”, şi-a exprimat regretul ministrul sirian, fără să citeze nume.

Referitor la reconstruirea ţării, „prioritatea va fi acordată prietenilor noştri”. Ceilalţi „nu sunt nici invitaţi, nici bineveniţi”, a adăugat el, în timp ce Rusia solicitase în ajun de la aceeaşi tribună a ONU un ajutor internaţional pentru această reconstrucţie.

Ţările occidentale, SUA, Franţa şi Germania în special, refuză totuşi să acorde orbeşte un ajutor, în special, din partea Uniunii Europene, fără un angajament real pentru o soluţie politică.

Apel la apărarea dreptului internaţional

Viceprim ministrul a cerut comunităţii internaţionale să facă o alegere fără echivoc: să apere dreptul internaţional şi Charta Naţiunilor Unite şi să rămână de partea justiţiei , sau în cealaltă situaţie , s-ar supune tendinţelor hegemonice şi aplicării legii junglei pe care unii încearcă să o impună la ONU şi în lume.

https://news.un.org/fr/story/2018/09/1025342

 

 

 

 

 

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.