sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Parteneriatul strategic cu SUA

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a precizat că în cadrul întâlnirii pe care a avut-o, marți, cu ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a reiterat punctul de vedere susținut și la Washington, conform căruia, în urma Parteneriatului strategic cu Statele Unite, România trebuie să înceapă să aibă de câștigat și din punct de vedere economic.

Liviu Dragnea despre Parteneriatul strategic cu SUA: Pe partea economică trebuie să avem și avantaje

 

„Parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite este extrem de important pentru noi și foarte bun. El trebuie să înceapă și să aibă o componentă economică substanțială. Adică, Roklemm_58988100-300x150mânia să înceapă să aibă și de câștigat din punct de vedere economic de pe urma acestui parteneriat strategic, care din punct de vedere al apărării este în regulă, din punct de vedere militar este în regulă, dar e bine pentru noi, și cred că și pentru americani, ca acest parteneriat să aibă o componentă economică efectivă (…) investiții americane în România”, a declarat Dragnea pentru B1Tv.

El a adăugat că răspunsul reprezentanților SUA a fost unul pozitiv, existând și rezultate din acest punct de vedere.

„România trebuie doar prezentată. A venit Exxon, am avut întâlnire cu vicepreședintele Exxon, am avut întâlnire cu cei de la Bell Helicopter. Încep să fie interesați. Și cu orice oficial american cu care mă văd — ambasador sau orice alt oficial de la Washington — spun lucrul acesta. Și îl spun și public: să vină să investească. România e o țară stabilă din punct de vedere politic, o țară stabilă din punct de vedere economic. Este, a fost multă vreme o insulă de stabilitate în zonă. Este interesantă pentru ei din punct de vedere militar. Vreau să fie interesantă pentru ei și din punct de vedere economic. Pentru că vreau ca și românii să simtă în buzunarele lor efectele benefice ale acestui parteneriat strategic. România a fost foarte loială și foarte serioasă în cadrul acestui parteneriat și va fi în continuare. Orice solicitare a partenerilor americani a fost acceptată. Dar, repet, pe partea economică trebuie să avem și avantaje. (…) Și răspunsul a fost pozitiv. Și la Washington, și aici. Și lucrurile încep să se întâmple”, a spus el.

De asemenea, președintele Camerei Deputaților a precizat că în cadrul întâlnirii cu ambasadorul Hans Klemm a fost abordată și tema înființării Muzeului Holocaustului în România.

 

„A venit domnul Radu Ioanid din Statele Unite. De asemenea, a venit împreună cu dumnealui domnul ambasador Klemm. Am discutat despre câteva chestiuni legate de Muzeul Holocaustului, care se va înființa în România. Este un lucru pe care l-am discutat cu domnul Ioanid și la Washington, când am fost. De asemenea, am discutat cu domnul ambasador despre evoluțiile din Uniunea Europeană și despre relațiile dintre Statele Unite și România”.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.