joi, aprilie 25, 2024

Omagiu lui Johnny Hallyday, o legendă a muzicii internaţionale

Un interpret adorat de o lume întreagă, idolul multor generaţii de melomani.

Un „omagiu popular” va fi adus sâmbătă la Paris cântărețului Johnny Hallyday, al cărui convoi funerar va coborî bulevardul Champs-Elysées, înaintea unei „serviciu religios”organizat la Biserica Madeleine, a anunțat joi președinția franceză.Președintele Emmanuel Macron se va exprima în cadrul ceremoniei, pentru a aduce un omagiu celui pe care l-a descris în cuvinte pline de căldură şi preţuire , drept unul dintre „eroii francezi”,.

„De la Johnny Hallyday nu vom uita nici numele, nici gura, nici vocea, mai ales interpretările, care, cu lirismul lui dur şi sensibil, aparţin astăzi pe deplin istoriei cântecului francez. El a făcut ca o parte din America să intre în Panteonul naţional. De-a lungul generaţiilor, el s-a imprimat în viaţa francezilor. I-a cucerit cu o generozitate aşa cum stau mărturie concertele sale: uneori măreţe, uneori intime, uneori excesive, uneori în săli modeste (…). Nu a îmbătrânit niciodată pentru că el niciodată nu a trişat. Pentru că a rămas simplu şi îndrăgostit de viaţă. Şi pentru că ştia că secretul de a nu îmbătrâni este să ai mai multe vieţi. Până la capăt, el va fi această prezenţă familiară, această voce de atâtea ori imitată, această personalitate care a îndrăznit să trăiască ce-i mai bun, transmiţând o energie frăţească publicului care îi striga: «Que je t’aime». Acest public, care astăzi este în lacrimi iar toată ţara în doliu“, a scris preşedintele Franţei.

Legenda rock&roll-ului francez, Johnny Hallyday, a murit în noaptea de 5 spre 6 decembrie 2017, la Paris. Artistul avea 74 de ani și suferea de cancer la plămâni, așa cum anunțase el însuși, în martie anul trecut, relatează EFE. Decesul a avut loc în casa lui Hallyday din Marnes-la-Coquette, în vestul Parisului, unde fusese adus după ce petrecuse șase zile internat într-o clinică, potrivit unui comunicat publicat de soția sa, Laeticia.

Hallyday, părintele rock and roll francez și al twistului în cei peste 50 de ani de carieră, a devenit o mare stea cu peste 100 de milioane de discuri vândute din cele 46 de albume de studio, 25 de albume live, opt filme și 18 discuri de platină.Jean-Philippe Léo Smet( numele său adevărat ) el s-a născut la Paris în Franţa anului 1943. Fiul unui top model Huguette Clerc şi al artistului belgian de ”music-hall” Léon Smet, a locuit la Londra cu mătuşa şi soţul acesteia, un artist de variete de la care şi-a luat numele artistic.Francezii l-au numit mereu „Johnny al

nostru“.A fost o legendă . Cunoscut drept „Elvis francezul“, în Franţa Johnny Hallyday a fost mereu comparat cu Elvis Presley. Chiar piesa „Loving you“, a mult admiratului Presley, l-a stimulat să devină cântăreţ şi să cânte în cluburile de noapte. În 1960 el a lansat primul său single şi album, „Hello Johnny“, iar un an mai târziu lansa primul său succes discografic, o versiune franceză a „Let’s Twist Again“, intitulată „Viens danser le twist“, care a devenit disc de aur. Începând de atunci el şi-a consolidat popularitatea preluând piese clasice de rock and roll dar cântând şi muzică franceză,piese inconturnabile.

http://www.lemonde.fr/disparitions/article/2017/12/06/johnny-hallyday-est-mort_5225190_3382.html

http://www.huffingtonpost.fr/2017/12/05/johnny-hallyday-est-mort_a_23289141/

Rata inflației la nivel mondial. Turcia, pe locul patru, imediat după Argentina, Siria și Liban 

Turcia a devenit țara cu a patra cea mai mare rată anuală a inflației de consum din lume, înregistrând 68,5%, conform Bianet.org

CEDO condamnă Turcia pentru arestarea unui judecător: „Pentru prima dată în istoria CEDO”

CEDO a declarat într-o hotărâre emisă, marți, că cazul lui Aydin Sefa Akay a vizat arestarea unui judecător ONU, precum și percheziția casei și persoanei sale, ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară din 2016 în Turcia, în ciuda imunității sale diplomatice.

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.

Amnesty criticat că a ignorat situația dificilă a membrilor Mișcării Gülen

În noul raport, care evidențiază consecințele îngrozitoare ale escaladării conflictelor și defalcării dreptului internațional în întreaga lume, tratează diverse probleme juridice în secțiunea sa din Turcia, de la detenții ilegale la libertatea de exprimare.

Turcia: 24 de studenți internați după ce au consumat mâncarea de la cantina școlii

În ultimele luni, focarele de intoxicație alimentară au tulburat instituțiile de învățământ din întreaga țară, ducând la sute de studenți să necesite îngrijiri medicale.