marți, martie 21, 2023

Oierit la Şimleul Silvaniei (Sălaj)

Peste 700 de oi din diverse rase, alături de capre și câini ciobănești, au fost prezentate publicului interesat joi, lângă Șimleu Silvaniei, în cadrul celei mai mari expoziții naționale de profil din acest an, organizată de OVIS, o asociație a crescătorilor de ovine din Sălaj.

Cea mai mare expoziție națională de ovine și caprine, a fost organizată de fermierii din Sălaj

În apropierea orașului Șimleu Silvaniei, circa 50 de crescători de oi și capre și-au adus cele mai frumoase exemplare la târgul ce și-a dorit, potrivit organizatorilor, să arate că oieritul încă mai există și că fermierii pot pune pe piață produse ecologice.

„Asociația OVIS a organizat astăzi o expoziție de ovine, pentru a arăta că și noi existăm. Au fost în jur de 700 de exemplare de oi, de la 48 de participanți. Am vrut să promovăm și produsele noastre de ovină, precum lapte, caș, telemea, carne și altele. Totodată, am prezentat și produse din lână de oaie și șerpare pentru ciobani. Am vrut să arătăm că și noi avem produse ecologice. Am oferit și premii crescătorilor, în funcție de valoarea genetică a exemplarelor de oi prezentate la expoziție”, a declarat joi, pentru AGERPRES, Ioan Țap, președintele Asociației OVIS.

Majoritatea oilor prezentate au fost din cunoscutele rase Țurcană, Merinos, dar au putut fi admirate și exemplare deosebite dintr-o celebră rasă de oi din Anglia — Suffolk, alături de oi metise, obținute prin încrucișarea dintre Merinos și alte rase.

Proprietarii celor mai frumoase exemplare de oi și capre au fost premiați de către organizatori cu medalii, cupe și sume de bani.

„La nivel de țară, un număr atât de mare de animale cu o valoare zootehnică ridicată nu o să găsiți în nicio expoziție. E a cincea ediție, organizată de către Asociația OVIS”, a precizat, pentru AGERPRES, medicul veterinar Ion Cherecheș, președintele comisiei de evaluare.

Ioan Țap a ținut însă să sublinieze că una din problemele cu care se confruntă fermierii este scăderea, în ultimii ani, a prețului la oi

„Astăzi, noi nu ne putem lăuda cu un preț bun la oi. Este între 150 și 300 de lei, poate 500 de lei pentru exemplarele mai frumoase. Până acum doi-trei ani, oile au fost apreciate. Acum, datorită produselor care intră în țară, cele tradiționale au decăzut”, a precizat sursa citată.

Un element de culoare al expoziției a fost prezentarea unor exemplare deosebite de câini ciobănești, cei prezenți putându-se, de asemenea, delecta cu o plimbare cu căruțele prezente la eveniment si au putut degusta diverse preparate având la bază laptele și carnea de oaie. AGERPRES

Turcia: Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor

Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor din provinciile din sud-estul Turciei: Adıyaman și Şanlıurfa, conform Gazete Duvar.

ONU pentru femei. Discuții despre arestarea arbitrară și torturarea femeilor din Turcia, Afganistan, Iran și Myanmar

Fundația Jurnaliștilor și Scriitorilor (JWF) din New York co-organizează 12 evenimente cu ocazia celei de-a 67-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Statutul Femeii (CSW67), în parteneriat cu organizații ale societății civile și instituții de învățământ din întreaga lume, inclusiv România

Lista celor mai fericite țări din lume. Turcia în top 106 din 150

Turcia, care era pe locul 112 în 2022, a ajuns pe locul 106 în acest 2023.

Imagini apocaliptice! Provinciile afectate de cutremur, inundate în urma ploilor torențiale

Ploile care au afectat regiunea de sud-est a Turciei de marți noaptea au făcut ravagii, lăsând case, spitale și afaceri inundate, conform...

Turcia: Autoritățile au tăiat salariile medicii din zonele afectata de cutremur pe motiv că au mai puțini pacienți

Ministerul Sănătății din Turcia a redus salariile medicilor de familie care lucrează în zona cutremurului din cauza scăderii numărului oficial de pacienți...

Caz unic în Europa: Universitățile turcești fără autonomie. Erdogan deține controlul deplin asupra rectorilor

Potrivit raportului, președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan deține controlul deplin asupra numirii rectorilor universităților. Anterior, președintele trebuia să numească o persoană din trei candidați care au fost aleși de personalul universitar și de Consiliul de Învățământ Superior al Turciei (YÖK).

Președintele Finlandei în vizita în zonele afectate de cutremur din Turcia

Președintele Finlandei a vizitat ieri și Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), unde este prezentă și echipa de salvare din Finlanda.

Newroz, sărbătoarea Primăverii. 224 de persoane arestate după ce au participat la eveniment în Istanbul

Aproximativ 224 de persoane au fost reținute în timpul evenimentului de la Istanbul pe motiv că „încercă să aducă bannere ilegale și strigă sloganuri ilegale”, potrivit Biroului guvernatorului din Istanbul.