Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte! Imaginea o puteți vedea, mia de cuvinte ar trebui să urmeze. De fapt le-ar merita pe deplin, pe ele, pe cuvinte, pictorul despre care e vorba în cele ce urmează.
Situat undeva la linia de întâlnire între figurativ și metaforic, dacă această linie există, sau e doar o himeră în visele poeților…
Pictura sa ar putea fi observată fie doar privind-o, fără addenda explicativă… Sau ar putea fi interpretată urmărindu-i traseul, viața , tot ce el însuși a evocat în clipa în care, la vernisajul expoziției sale, a vorbit publicului. Iubitori de pictură, prieteni, vizitatori fideli ai expozițiilor de la ICR Tel Aviv.
Ceea ce frapeaza mereu în pânzele sale este capacitatea de a fi specific și universal valabil în același timp. Eu cred că ăsta este semnul unei deplinătăți artistice.Zeev Cohen nu se lansează nici în experimente și nici în aventuri de imagine. Ceea ce exprimă e limpede și are o anume puritate a liniei, a tușelor de culoare. Vreau să spun că toate merg bine împreună, crează ceea ce orice pictor vrea: emoție artistică.Cu aceste siluete în tonuri de alb și negru, adică părinții care au venit spre Israel, acele peisaje din Askelon, acele maluri de mare cu siluete prefigurate, acea atmosferă de familie calmă, dar ce se ascunde în spatele calmului, blândeții, câte povești tulburătoare?
Sigur că biografia a jucat un rol important în sursa de inspirație. Zeev Cohen s-a născut la Botoșani în 1951 și a făcut aliya împreună cu familia sa la bordul celebrului vas Transilvania. A avut o viață plină, densă, căci în timpul serviciului militar a fost chiar purtător de cuvânt al Forțelor Armate Israeliene iar din 1971 a fost reporter militar pentru Israel Broadcasting Authority, crainic de știri în vreme de război, și redactor de știri externe la televiziune. Așadar o viață petrecută sub puterea fluxului info, la temperaturi înalte, sub tensiunea momentului. Asta nu a însemnat că nu și-a urmat pasiunea artistică, acel Violon d,Ingres care era evident, pictura. A făcut cursuri la Muzeul Israel, la Școala de arte condusă de pictorul israelian Israel Hirshberg, la Centrul de Arte Kubia din Ierusalim, sub oblăduirea lui Sigal Tsabri, iar din 2015 lucrează sub îndrumarea lui Ilia Gefter la Centrul de Pictură din Tel Aviv. (date furnizate de organizatoarea actualei expoziții, Andreea Soare, ICR Tel Aviv)
Ceea ce impresioneaza la acest pictor e așadar dorința sa de perfecționare, se spune că omul învață cât trăiește, e cazul pictorului nostru.Tonurile sunt calde dar nu ”încălzite” intenționat, nu înfrumusețate artificial, se selecteaza esențialul, fără risipă de figurativ, doar esențialul, doar ce poate transmite o emoție, precum această valiză pe valul Mediteranei, simbolul plecării, venirii, desprinderii.
Aș zice, câtor mii, sute de mii de oameni li se potrivește în zilele noastre această imagine ?
Aici e forța artei: să atingă sufletul altuia, chiar de el e de altă limbă, de altă credință, în această lume a amestecului, a globalizării și care ar trebui să devină o lume a toleranței.Cel puțin așa ne-o dorim.
Tabloul cu valiza pe apele mării mi-a amintit un cântec al lui Jean Jacques Goldman, La-bas, adică Acolo. Merită reascultat în altă cheie, în cheia zilei de azi, poate în cheia în care pictează și Zeev Cohen această reuniune de tablouri intitulate ”Acasă”.
Așadar, cu pictura și metafora înainte, într-o lume care trebuie să își păstreze emoțiile, reperele, farmecul și încrederea.
Cleopatra Lorințiu
Tel Aviv, 24 mai 2018
