vineri, noiembrie 13, 2020

Nu suntem finanţaţi de Fetullah Gulen, tot ce ne interesează este succesul nostru educaţional

Mustafa Oz, directorul Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti, instituţie pe care Erdogan ar vrea s-o vadă închisă: Nu suntem finanţaţi de Fetullah Gulen, tot ce ne interesează este succesul nostru educaţional.

ozŞcolile „Lumina” nu sunt finanţate de Fetullah Gulen, iar singura legătură dintre acestea şi clericul turc refugiat în SUA, este „împărtăşirea unor valori şi viziuni similare asupra umanităţii”, susţine directorul Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti – ICHB, Mustafa Oz.

„Noi suntem de acord cu oricine promovează astfel de valori, pentru că nu numai noi sau Gulen avem viziunea aceasta, precum gândire liberă, respect, indiferent de etnie, cultură, religie, şi înţelegere. Gulen nici nu ştie dacă există şcoli în România, el nu este un om de afaceri ca să le finanţeze. Acuzaţiile ambasadei sunt făcute cu rea-credinţă şi sunt nefondate.”

Imediat după eşecul loviturii de stat din Turcia din 15 iulie, preşedintele Erdogan a făcut o legătură pe care şi ambasadorul turc la Bucureşti,Osman Koray Ertaş, a întărit-o, susţinând că Gulen ar finanţa şcoli în toată lumea, referindu-se inclusiv la cele din România, care sunt sub umbrela reţelei de învăţământ privat Lumina.

Între timp, în Turcia au fost arestate aproape 60.000 de persoane, printre care profesori, jurnalişti, magistraţi, funcţionari publici, poliţişti, iar alte instituţii de învăţământ care ar avea legătură cu Gulen au fost închise.

Mustafa Oz susţine că nu se va mai duce în Turcia de teama acuzaţiilor care i-ar putea fi aduse: „În fiecare vară mergeam în Turcia, însă acum nu mă duc. S-ar putea să mi se aducă acuzaţii şi mi-e frică să mă duc unde nu am încredere în justiţie.”

Ministerul de Externe din România a dat asigurări că nu a primit nicio solicitare formală din partea Ambasadei sau a Consulatului Turc pentru închiderea şcolilor, aşa cum a declarat iniţial Ali Bozçalışkan, consulul general al Turciei la Constanţa.

Directorul ICHB spune că nu a primit nicio solicitare din partea vreunui părinte român care să dorească retragerea copilului din cadrul Liceului, din contră, a primit încurajări, însă nu exclude posibilitatea ca părinţii din comunitatea turcă să îşi retragă copiii.

„N-am avut nicio cerere, dar este posibil ca cei din comunitatea turcă, fiind influenţată de ambasadă sau de evenimentele din Turcia, din frică şi crezând că dacă au copiii la noi, ar putea fi şi ei catalogaţi ca trădători, să îşi retragă copiii din comunitatea turcă. Dar părinţii români, care văd căfuncţionăm ca o instituţie de învăţământ după legile româneşti, din contră, ne-au încurajat”, adaugă acesta.

Din reţeaua de învăţământ privat Lumina, fondată de oameni de afaceri turci în România în urmă cu 22 de ani, fac parte alte nouă instituţii deînvăţământ.

Anul trecut, Lumina lnstitutii de Învăţământ SA a avut o cifră de afaceri de 41 milioane lei, în scădere cu peste 5 milioane faţă de anul 2014, când a înregistrat 46,6 milioane de lei, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Peste 3.300 de elevi studiază în cele zece instituţii ale Lumina. Dintre cei 3.300, peste 1.700 învaţă la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti – ICHB,  o investiţie de peste 26.000 de metri pătraţi şi 10 milioane de euro, care oferă atât învăţământ liceal, cât şi primar şi gimnazial.

Deşi elevii trebuie să parcurgă aceeaşi programă şcolară precum cea a unui liceu public, ei reuşesc constant să aibă performanţe şcolare la cele mai înalte niveluri. Până acum, elevii Liceului Internaţional de Informatică au adunat peste 500 de medalii naţionale şi peste 300 de medalii internaţionale.

Anual, peste 200 de copii  merg la olimpiadele naţionale de matematică, fizică, chimie, biologie, dar şi română, engleză sau turcă.

Cum sunt atinse asemenea performanţe?
„Sunt foarte mulţi copii buni, noi încercăm să le descoperim potenţialul. Pentru acest lucru, avem nevoie şi de profesori buni, dar şi de o bunăorganizare. Dacă avem aceşti trei factori, plus o bună colaborare cu părinţii, atunci vin şi rezultatele”, spune directorul liceului, Mustafa Oz.

De asemenea, copiii care obţin rezultate bune beneficiază de reduceri ale taxelor de la 35% până la 100%, sub formă de burse de studiu.

Deşi există concurenţă între copii, directorul liceului spune că ei se ajută reciproc, iar de regulă cei mari îi ajută pe cei mici.

Diferenţa între o instituţie publică de învăţământ şi ICHB constă însă în felul în care este aplicată şi abordată programa şcolară, explică directorul liceului.

„Şi condiţiile oferite de şcoală sunt diferite. Copiii învaţă teoria la clasă şi fac experimente în laboratoare, astfel învaţă mai bine. Dedicăm şi pentru fiecare arie curriculară câte o săptămână în care elevii fac diferite activităţi, participă la conferinţe şi aducem invitaţi din afară ca să le atragem atenţia copiilor pentru materiile respective”, afirmă acesta.

Din 3.300 de copiii şcolarizaţi în Instituţiile Lumina, aproximativ 15% fac parte din comunitatea turcă. La International School of Bucharest învaţăcopii cu peste 40 de naţionalităţi, din ţări diferite, fiind expaţi.

Taxele şcolilor gimnaziale se ridică la 3.500 de euro/anual, însă diferă de la oraş la oraş, în timp ce pentru licee suma este de 4.200 de euro pe an, iar pentru International School of Bucharest taxa se ridică la 7.000-10.000 de euro.

Numărul elevilor înscrişi la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti creşte în fiecare an cu 20%, iar toate locurile pentru anul viitor deja s-au ocupat.

„Am termint înscrierile din luna mai şi de aceea am hotarât să înfiinţăm alte două clase de a V-a şi a IX-a în campusul nostru universitar de la Colentina.”

Liceul are atât specializări precum matematică – informatică şi ştiinţe ale naturii, cât şi filologie, iar într-o clasă numărul maxim de elevi nu depăşeşte 20

Materiile precum fizica, matematica, biologia şi chimia sunt predate exclusiv în limba engleză la nivel liceal.

„La clasele I-VIII totul este predat în română, dar începând cu liceul, aceste materii sunt predate în engleză pentru că ajută mai mult copiii săprogreseze în limba engleză, dar şi pentru că majoritatea aplică la universităţi din afara ţării şi le este mai uşor să înţeleagă limbajul când ajung acolo”, spune Mustafa Oz. Totodată, copiii trebuie să înveţe ca limbi străine obligatorii engleza şi turca.

„Nu există copii care nu învaţă, ci există doar copii care învaţă mai repede şi copii care învaţă mai greu şi trebuie să le fie descoperit talentul”, adaugă acesta. Pentru elevii care învaţă mai încet există programe suplimentare adaptate conform nevoilor fiecăruia, iar celor care învaţă mai repede li se dau mai multe informaţii.

Activităţile extraşcolare şi proiectele organizate de Liceul Internaţional de Informatică sunt un alt mod de a-i face pe copii să îşi dezvolte diferite abilităţi sau să îşi cultive diferite talente.

„Organizăm o competiţie de public speaking în engleză, Bright Speakers, un alt proiect, First Step – bazat pe păstrarea mediului înconjurător, darşi o competiţie internaţională de proiecte IT, Infomatrix, unde participă anual aproape 500 de elevi şi profesori din peste 40 de ţări. Pe lângăacestea mai organizăm şi Gala Culturală Internaţională, unde vin copii cu dansuri populare şi cântece din toată lumea la nivel de amatori”, mai spune directorul liceului.

De asemenea, copiilor care sunt talentaţi în alte domenii precum teatru, dans, robotică, teatru, business studies, jurnalism etc., le sunt oferite cursuri atât gratuit, cât şi contra-cost.

Liceul Internaţional de Informatică pune la dispoziţie elevilor din provincie care au nevoie de cazare şi un internat în incinta acestuia, pentru care trebuie să mai plătească 2.000 de euro în plus, în care sunt incluse trei mese.

Din reţeaua de învăţământ privat Lumina mai fac parte un liceu de informatică din Constanţa, şase şcoli Spectrum, în Bucureşti, Ploieşti, Iaşi, Constanţa, Cluj, o şcoală internaţională, International School of Bucharest şi Universitatea Europei de Sud-Est Lumina, din Bucureşti.

Bianca DorobanţuZiarul Financia

Drame umane: Deținuții infectați cu COVID-19 în închisorile din Turcia: ”Am fost lăsați aici să murim”

Un deținut a trimis o scrisoare către oficialii turci și către presă, în care a descris condițiile în care trăiesc, raportând  tortura...

O pasăre din Constanța a fost găsită în delta din Turcia

Fotograful pasionat de păsări, Alper Tüydeş a fotografiat pasărea Cormoran, în delta Kocaçay, din provincia Bursa.

Turcia interzice fumatul în locuri publice pentru a preveni răspândirea COVID-19

Ministerul de interne al Turciei a interzis fumatul în locurile publice din întreaga țară pentru a opri răspândirea COVID-19, relatează cotidianul britanic,...

Rochia cu imprimeu reprezentând un pește, interzisă în penitenciar: “Cum poate deveni peștele un instrument de propagandă?”

O rochie cu un imprimeu reprezentând un pește a fost interzisă în penitenciar pe motiv că ar fi fost “riscantă”, relatează Duvar English.