miercuri, mai 8, 2024

Ne aşteaptă o „Europă cu mai multe viteze”

Liderii francez, german, spaniol și italian au pledat luni, cu prilejul unui minisummit desfășurat la Paris, pentru o Europă cu mai multe viteze care să permită unora dintre statele membre să avanseze mai rapid decât celelalte.

UE: Minisummit la Versailles pentru o Europă cu mai multe viteze

 

„Este motivul pentru care pledez în favoarea unor noi forme de cooperare, pentru noi proiecte, ceea ce numim cooperări diferențiate”, a explicat șeful statului francez într-o declarație comună înaintea unui dineu de lucru.

În opinia sa, „câteva țări” ar putea „merge mai repede” și „mai departe în domenii ca apărarea, zona euro, prin intermediul aprofundării Uniunii economice și monetare, ca armonizarea fiscală și socială, ca tineretul și cultura”.

„Câteva țări ar putea merge mai repede și mai puternic, fără ca restul să fie îndepărtate, dar fără ca altele să se poată opune”, a precizat François Hollande.

„Unitatea nu este uniformitate”, a subliniat președintele francez, François Hollande, gazda acestui minisummit organizat la Palatul Versailles, unde au fost prezenți cancelarul german, Angela Merkel, și premierii spaniol, Mariano Rajoy, respectiv italian, Paolo Gentiloni.

 

Liderii din cele mai importante patru țări ale UE se vor întâlni cu omologii lor europeni, joi, la Bruxelles, o nouă etapă înainte de summitul menit să relanseze procesul european, la 25 martie, în capitala Italiei, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.

Pentru Angela Merkel, europenii trebuie „să aibă curajul să accepte cu unele țări avansează mai repede decât altele”, fără „să se închidă pentru cei care sunt în urmă”. „Dar trebuie să putem merge înainte”, a insistat cancelarul german.

La rândul său, șeful guvernului italian a pledat pentru „o uniune europeană mai integrată”, dar cu „diferite niveluri de integrare”.

În ce îl privește pe Mariano Rajoy, el a afirmat că „Spania este pregătită să meargă mai departe pe drumul integrării cu toți care vor dori să o urmeze”.AFP; Agerpres.

http://www.lefigaro.fr/flash-actu/2017/03/06/97001-20170306FILWWW00013-hollande-se-prononce-pour-une-europe-a-plusieurs-vitesses.php

http://www.touteleurope.eu/actualite/qu-est-ce-que-l-europe-a-plusieurs-vitesses.html

Serialele turcești lovite de criza economică. Producția serialelor oprite din cauza creșterii costurilor

Altuntaș a raportat că marile companii de producție precum ARC Film și D Media și-au anulat proiectele de seriale de vară planificate pentru acest an din cauza creșterii costurilor.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

Turcia. Faimoasa biserică bizantină Chora transformată în moschee

Turcia a transformat emblematica biserică Chora, din Istanbul într-o moschee, conform presei turcești. După transformarea Hagia Sofia într-o moschee,...