marți, martie 21, 2023

Mirii au fost reţinuţi în timp ce mergeau să se căsătorească, sub pretextul legăturilor cu Gülen

Emine Çelik și Aykut Kutlu au fost reținuți de poliție duminică în provincia Ușak, în drum spre ceremonia lor de nuntă, din pricina presupuselor legături cu mișcarea bazată pe credința Gülen, acuzată de guvern de orchestrarea unei tentative de lovitură de stat eșuată în iulie anul trecut, potrivit Centrului pentru Libertate din Stockholm (Stockholm Center for Freedom- SCF).

Conturile media sociale au raportat că mireasa Çetik și mirele Kutlu au fost reținuți de poliție în timp ce se îndreptau spre „Salonul de nunți Makasbașı”, unde ceremonia lor de nuntă urma să fie ținută, și duși la o secție de poliție.

Turcia a trecut peste o tentativă de lovitură de stat militară eşuată pe 15 iulie 2016,în urma cpreia au muritpeste 240 de persoane. Imediat după puci, guvernul Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), împreună cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, au dat vina pe mișcarea Gülen.

Fethullah Gülen, care a inspirat mișcarea, a negat categoric că ar fi avut vreun rol în lovitura de stat și a cerut o investigație internațională în acest sens. Dar președintele Erdoğan – care a numit tentativa de lovitură de stat „un dar de la Dumnezeu” – și guvernul, au inițiat o purjare amplă care vizează simpatizanții mișcării din interiorul instituțiilor statului, denigrarea figurilor sale populare și trimiterea acestora la închisoare.

Ministrul turc al justiției, Bekir Bozdağ a anunța la 7 iulie 2017, că cel puțin 50.504 de persoane au fost arestate, iar 168.801 au făcut obiectul unor proceduri judiciare.

Newroz, sărbătoarea Primăverii. 224 de persoane arestate după ce au participat la eveniment în Istanbul

Aproximativ 224 de persoane au fost reținute în timpul evenimentului de la Istanbul pe motiv că „încercă să aducă bannere ilegale și strigă sloganuri ilegale”, potrivit Biroului guvernatorului din Istanbul.

Turcia: Autoritățile au tăiat salariile medicii din zonele afectata de cutremur pe motiv că au mai puțini pacienți

Ministerul Sănătății din Turcia a redus salariile medicilor de familie care lucrează în zona cutremurului din cauza scăderii numărului oficial de pacienți...

Veste mult așteptată de turci! Prețul la carburant scade sub 20 de lire

Turcii, care au fost afectați de fluctuația prețurilor la carburanți pe fondul evenimentelor internaționale, se vor bucura de motorină mai ieftină, conform...

ONU pentru femei. Discuții despre arestarea arbitrară și torturarea femeilor din Turcia, Afganistan, Iran și Myanmar

Fundația Jurnaliștilor și Scriitorilor (JWF) din New York co-organizează 12 evenimente cu ocazia celei de-a 67-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Statutul Femeii (CSW67), în parteneriat cu organizații ale societății civile și instituții de învățământ din întreaga lume, inclusiv România

Turcia: Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor

Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor din provinciile din sud-estul Turciei: Adıyaman și Şanlıurfa, conform Gazete Duvar.

Președintele Finlandei în vizita în zonele afectate de cutremur din Turcia

Președintele Finlandei a vizitat ieri și Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), unde este prezentă și echipa de salvare din Finlanda.

Lista celor mai fericite țări din lume. Turcia în top 106 din 150

Turcia, care era pe locul 112 în 2022, a ajuns pe locul 106 în acest 2023.

Imagini apocaliptice! Provinciile afectate de cutremur, inundate în urma ploilor torențiale

Ploile care au afectat regiunea de sud-est a Turciei de marți noaptea au făcut ravagii, lăsând case, spitale și afaceri inundate, conform...