miercuri, aprilie 24, 2024

MINCIUNILE DIN 15 IULIE

Serviciile Naționale de Informații Turce (MIT) care dețineau lista cu numele a mii de persoane acuzate de complot de lovitură de stat, nu avea habar de lovitura de stat . 

Erdoğan șeful suprem, al MIT-ului, al armatei, al poliției a aflat de lovitura de stat de la cumnatul său.

Se pare că și cei 5 aghiotanți care stăteau lângă el 24 de ore pe zi erau complotiști în puci și teroriști. Acești aghiotanți  au vrut să participe la lovitura de stat dar nu au făcut-o !

Președintele Erdoğan, în seara zilei de 11 iulie 2016 a ajuns la hotelul din Marmaris. Dar nu se știe din ce cauză nu și-a adus aghiotanții. Pentru simplu fapt că aghiotanții săi erau complotiști ai puciului. 

Ziua de 15 iulie  2016 a fost într-o vineri. S-au făcut  pregătiri pentru rugăciunea de vineri la moscheea din satul Çamlı. Ora rugăciunii de vineri era la 13:23, dar în ziua loviturii de stat Erdoğan nu s-a dus la rugăciunea de vineri, pe motiv că nu se simțea bine.

Ținta loviturii de stat, președintele țării, spre șansa lui nu a fost prins. Așa cum și prim ministrul, ministrul de externe, ministrul justiției, alți miniștri și alți parlamentari nu au avut norocul să nu fie prinși.

Beretele bordo care s-au dus să-l aresteze pe președinte, spre norocul lui (!) au ajuns cu 3 ore mai târziu la hotelul unde trăsese Erdogan.

Din cauza întunericului, soldații puciști care aveau în dotare elicopterele dotate cu tehnologie cu vizibilitate nocturnă, în Dalaman din cauza întunericului nu au reușit să vadă avionul lui Erdogan.  

În noaptea puciului avioanele care au bombardat parlamentul și poliția cu „eroare zero” au vrut să lovească Palatul lui Erdogan și baza Serviciilor de Informații Turce (MIT) dar nu au nimerit ținta.

Întâlnirea președintelui Afacerilor Religioase, inițiatorul apelurilor prin difuzoarele moscheilor din timpul puciului, cu subsecretar MIT a fost doar o coincidență. 

În noptea puciului chemarile citite din cele 80 de mii de moschei au fost organizate printr-o pură  coincidență. 

Ocuparea doar a unui singur sens al podului de pe Bosfor de către noi recruți a fost de asemenea coincidență.

Puciștii s-au gândit să închidă podul, dar pentru a nu da timp de organizare populației nu s-au gândit să închidă Facebook, Twitter și Instagram.  

Contrar celor știute anuntul nu a fost citit la televiziunea de stat TRT ci cu o oră mai devreme la A Haber, canal proguvernamental și asta este o coincidență totală.

Toți puciștii au avut ByLock, dar aceștia au comunicat în timpul puciului pe Whatsapp.

Cu o zi înainte de puci la Comandamentul Trupelor Speciale  Hakan Fidan, subsecretar MIT, Hulusi Akar, Șeful Marelui Stat Major și General-locotenent Zekai Aksakal, Comandantul  Trupelor speciale timp de 6 ore au vorbit despre ședința Consiliului Militar Suprem.

După spusele lui Zekai Aksakalli dacă Șeful Statului Major ordona ca ”Nici un militar să nu părăsească unitatea” putea să prevină puciul doar cu un singur ordin, dar acest lucru nu a trecut prin   mintea Șefului Marelui Stat Major.

Militari puciști au comunicat pe Whatsapp. 

Statul care l-a condamnat pe viață pe măturătorul de stradă, l-a eliberat din greșeală pe Adil Oksüz. 

Vechiul consilier a lui Erdogan, Ali Osman Sarıkoca, cel care a înființat BIMER, s-a dus din greșeală la la secția de jandarmerie unde era reținut Adil Oksüz.

MIT a aflat de puci în ziua respectivă la ora 16.00 și l-a informat pe Hulusi Akar, dar acesta s-a dus la Baza Akinci fără nicio protecție . 

MIT a încercat să-l informeze pe Edogan dar nu a putut stabili contactul. 

În timpul anchetelor Ergenekon pe când îi era ascultat telefonul Nedim Șeker îi spunea lui Ilhan Kesici ”Am aruncat toate calculatoarele.” iar lui Baki Ozilhan ” Să nu fim prinși în noul val.” În timpul procesului Odatv, acesta îi spunea judecătorului ” Eu ca persoană nu am fost niciodată împotriva unei comunități. Când mă întâlneam cu prieteni care locuiau in Casa Luminii nu îi întrebam de ce rămân acolo. Am scris știri, cărți despre comunități, am cercetat subiectul, dar nu i-am urât.”. Pe data de 15 Iulie  după ce și-a trimis soția și copiii  în vizită la rude a început să citească un rechizitoriu și a aflat de la tv despre puci  și cu sentimente eroice s-a dus glonț la cladirea CNN Turk pe care a apărat-o eroic împotriva unui locotenet și 6 soldați în termen.

Ali Turkșen, care și-a torturat colegii la Comandamentul SAT din Istanbul, și-a întrerupt croaziera cu iahtul cu o zi înainte decât era programantă, exact cu o zi înainte de puci.

Comisia de Cercetare a puciului din Parlament care l-a chemat și pe cel mai mărut primar nu a simțit nevoie să-i cheme la declarații pe principalii lezați Erdogan, Hakan Fidan și Hulusi Akar. 

Producătorii serialului ”Valea Lupilor ” cu câteva luni înainte de 15 Iulie  au  înregistrat marca ”Valea Lupilor Lovitura” și asta a fost o coincidență…

În noptea puciului, Erdogan a folosit sintagma ”un dar de la Dumnezeu„ pentru că așa i-a venit pe limbă.

Denunțatorul Căpitanul H.A. a venit la MIT la ora14.45 pe 15 Iulie și a anunțat puciul. În urma denunțului Hakan Fidan s-a dus la Comandamentul Marelui Stat Major și a avut o întrevedere cu Hulusi Akar și alți înalți ofițeri și au luat anumite măsuri. Din acest motiv puciștii au fost nevoiți  să modifice ora.

Hulusi Akar, după ce a  fost informat de către MİT,  ”a crezut că este doar  o parte a unui plan mai mare” a ordonat să se facă un control doar la Școala de Aviație Terestră. Nu au fost informați comandanții marinei și aerului și comandanții de armate, pentru că nu a fost necesar. 

Cina lui Hakan Fidan, subsecretarul MIT, cu Mehmet Gormez, Directorul Afacerilor Religioase care a organizat citirea chemărilor din noaptea puciului și sirianul Muaz El Hatib, cel ce pare că a organizat decapitaterea soldaților nevinovați, a fost doar o cină de rutină. 

Hakan Fidan a informat Marele Stat Major dar nu i-a putut informa pe Președintele Recep Tayip Erdogan și Primul-ministru pentru că nu au putut fi contactați telefonic. În același fel nici cei doi nu au putut să-l contacteze pe Fidan până la miezul nopții.   

În noaptea puciului, Comandantul Forțelor Aerien, Abidin Unal, se afla la nunta fiicei lui Mehmet Șanver și a primit primul semnal de puci în jurul orei 19.00. Pe la 20.30 a sunat la Marele Stat Major, iar apoi a luat legătura cu puciștii. Acesta a luat legătura cu Centrul de Comandă de la Ankara și le-a transmis că ”Dacă este nevoie să facă una cu pământul Centrul de Comandă al Forțelor Aeriene. ” Prin Centrul de Comandă Unificat al Forțelor Aeriene de la Eskișehir a ordonat unităților Forțelor Aeriene să se impotrivească puciului. Împreună cu ofițerii prezenți la nuntă a organizat o celulă de criză. L-a sunat pe Akin Ozturk, care stătea în pijamale in casa fiicei sale, și i-a spus ” Nene împotriva ordinului tău are loc un puci? Du-te la Akinci, ia controlul, acolo sunt mulți băieți care ascută ordinul tău” . A făcut toate astea, dar nu s-a gândit să se urce în avion și  să meargă la birou sau la Baza Akinci. În situația asta a fost nevoit peste câteva ore să se predea soldaților care au venit la salonul unde avea loc nunta.

Sadik Ustun de la MIT, cel carel l-a denunțat pe Akin Ozturk ca numărul unu al puciului, a fost trimis la Ambasada Turciei din Australia  pentru  odihnă și să stea departe de priviri. Sadik Ustun a fost cel care a organizat interviurile de la NTV și TGRT din seara puciului pentru Zekai Aksakalli, Comandantul Foțelor Speciale, acesta l-a mai sunat și pe reprezentantul ziarului Turkiye de la Ankara, Nuri Elibol, căruia i-a dat numerele de  telefon ale lui Zekai Aksakalli și ale altor ofițeri. Pe când totul era praf și pulbere printr-o coincidență, acesta a anunțat că e vorba  despre ”o revoltă  FETO”.

Legatura în direct de pe Facetime a lui Hande Firat care a fost ”servita” de Nuh Yilmaz, purtătorul de cuvânt al MIT, a fost o coincidență. 

Puciul din 15 Iulie este un puci al Comunității, dar o mare parte a ofiterilor care au participat la puci nu a negat că au participat la el, dar în mare parte aceștia au negat că ar fi aparținut comunității și asta pe toti ca fiind cripto.

În noaptea de 15 Iulie toți ofițerii care au fost înregistrați ca membri ai Comunității au fost chemați la unitățile militare, dar nu se știe din care motiv, militari care au fost cercetați în Ergenekon și Baros și-au luat liber sau când a fost să fie chemați la datorie nu au putut fi contactați.  

Înregistrările camerelor de la Marele Stat Major și Baza Akinci din data de 15 Iulie au fost transmise pe fragmente de către Agenția Anadolu și televiziunile proguvernamentale, dar pentru că nu este necesar, nu au fost transmiste imaginile brute și în totalitate. Tancurile care urmau să calce populația au fost oprite prin înfundarea tevilor de eșapament cu tricouri.

Dintre eroii populari Sora Șerife Boz a oprit cu camionul tancurile care mergeau către pod.

Militarii care aveau experiența loviturilor din 1960, 1980 și altele mai mici  au fost opriți de catre Surorile Șerife cu camionul, tricourile care au înfundat tevile de eșapament și Nedim Șener care s-a împotrivit proclamației.

În toiul puciului după ce membrii de partid chemați deveneau ținte pentru gloanțe, președintele se ascundea într-o cameră de hotel, primul ministru în tunelul pe autostradă, fiul Bilal a fugit din casa din Uskudar la vila prezidențială, ducând lupta democrației pe Facetime.

Palatul prezidențial apărat de 2500 de polițiști a fost atacat doar de 13 soldați pentru că restul nu au mai ajuns din cauza mașinilor de gunoi care baricadaseră drumurile.

Într-o situație normală șeful serviciilor de informații care nu dă de știre despre un puci este demis, dar Hakan Fidan șeful MIT a rămas în funcție. Erdogan a spus ”Nu schimbi calul când treci puntea.”

Șeful Marelui Stat Major care în timpul puciului a avut o atitudine pasivă si ambivalentă a fost premiat și a devenit ministru, deoarece Cabinetul avea nevoie de marea lui experiență.

Nuh Yilmaz, consilierul de presă și relații cu publicul, pe când citea informarea prin care spunea că ”puciul a fost luat sub control”, pe fundal se auzeau focuri de arma din elicopter asupra campusului MIT, dar acesta chiar dacă erau sub foc era foarte relaxat. 

Echipa care urma să-l ia pe Erdogan de la hotel a ajuns la 2 ore după plecarea acestuia, dar Erdogan în interviul acordat pentru CNN International a spus că urma să fie omorât dacă mai stătea 15 minute.

Comandantul echipei care urma să-l aresteze pe Erdogan General de Brigadă Sonmezateș a declarat la judecată că au fost ținuți 4 ore pe Baza Militara de la Cigli. ”A primit ordinul de așteptare de la Baza Akinci ” a declarat Sonmezateș.” Am discutat cu un locotenet-colonel Huseyin al cărui nume nu mi-l amintesc, dar știu care general a ordonat. Cred că acest ordin a fost făcut în structura ierarhică, aștept ca acel comandant să declare însuși  adevărul.” Se cred că Erdogan, șeful MIT și Comandantul Forțelor Aeriene nu au știut de existența acestei echipe.

La doar 15-20 de minute distanță de hotelul unde era cazat Erdogan este Baza Navala Aksaz, una dintre cele mai importante din Turcia. Comandantul bazei Contraamiralul de flotila Namik Alper a fost reținut și arestat în dimineața zilei de 16 Iulie. Este o coincidență că 2 brigăzi de soldați cu nave de război și tunuri antiaeriene nu fac nici o acțiune  având ca țintă hotelul în care era cazat Erdogan.

Cei care au plătit rata la școală a copiilor la Bank Asya au fost declarați teroriști și puciști, dar fratele generalul Mehmet Dișli , cel care a fost numarul 2 al puciului, Șaban Dișli vicepreședinte al AKP a fost numit ambasabor la Haga. Cei care au avut cont la Bank Asya sunt mai periculoși.

După puci guvernul AKP a anchetat până și femeile casnice, dar a trecut cu vederea politicienii care s-au perindat pe la Pennsylvania. Femeile care au facut expoziții cu vânzare pentru a-și ajuta prietenii din închisori sunt mai periculoase. 

A fost o coincidență faptul că maiorul Osman Karacan, cel care a denunțat puciul, a fost concediat pentru prima oară din forțele armate turcești printr-un decret și apoi a fost încadrat la MIT.



http://zamanromania.ro/raportul-de-informatii-al-uniunii-europene-in-spatele-puciului-esuat-din-15-iulie-nu-se-afla-gulen-erdogan-a-planuit-lista-de-demiteri-inaintea-puciului/

Rata inflației la nivel mondial. Turcia, pe locul patru, imediat după Argentina, Siria și Liban 

Turcia a devenit țara cu a patra cea mai mare rată anuală a inflației de consum din lume, înregistrând 68,5%, conform Bianet.org

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.

CEDO condamnă Turcia pentru arestarea unui judecător: „Pentru prima dată în istoria CEDO”

CEDO a declarat într-o hotărâre emisă, marți, că cazul lui Aydin Sefa Akay a vizat arestarea unui judecător ONU, precum și percheziția casei și persoanei sale, ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară din 2016 în Turcia, în ciuda imunității sale diplomatice.

Turcia: 24 de studenți internați după ce au consumat mâncarea de la cantina școlii

În ultimele luni, focarele de intoxicație alimentară au tulburat instituțiile de învățământ din întreaga țară, ducând la sute de studenți să necesite îngrijiri medicale.