„Nu ne simţim în stare să dăm niciun interviu. Din respect pentru dumneavoastră, v-am spus, în mare, povestea, fără să insist pe detaliile sordide legate de nopţile şi zilele din închisoare şi teroarea în care trăiesc acum oamenii din Turcia”, i-a scris Cristina Chifane lui Petru Iamandi, care a fost apoi de acord să pună mărturiile la dispoziţia presei. Dorul de casă, confundat cu terorismul La 15 iulie 2016, atunci când în Turcia au izbucnit confruntările violente între trupele loiale preşedintelui Erdogan şi insurgenţi, soţii Chifane nici măcar nu se aflau în zonă. După câte a mărturisit Cristina Chifane (36 ani), ei se aflau în România pentru a-şi vizita părinţii (ai ei sunt la Brăila, ai lui la Tulcea).
Au urmat audieri lungi, presante, insistente, în faţa unei comisii universitare care se substituia practic autorităţii de stat.
„Cu inocenţă, am crezut în continuare că e vorba de o neînţelegere. Ne-au chemat în faţa unei aşa-zise comisii, alcătuită din cadre didactice pe care nu le cunoşteam şi ne-au pus întrebări generale: aţi auzit vreodată de această organizaţie teroristă, aţi participat la întâlniri, aţi instigat studenţi etc. Normal, am răspuns că suntem nevinovaţi. Am dat şi o declaraţie scrisă şi am crezut că se va termina, că au înţeles că nu avem nimic de-a face cu aceste lucruri”, scrie Cristina Chifane.
Percheziţia, arestarea şi expulzarea A urmat o perioadă de aparentă acalmie, dar care a fost un adevărat coşmar pentru Cristina şi Liviu Augustin Chifane, care vedeau cum în jurul lor se fac mii de arestări, oamenii sunt torturaţi, umiliţi, epuraţi. Se aşteptau la ceea ce e mai rău, iar lucrurile aveau să ia curând o turnură gravă.
„Sâmbătă seara (n.r. – pe 13 august), pe la orele 18.00 – 19.00, am fost sunaţi de la poliţie că vor să vină la noi acasă, să ne adreseze câteva întrebări. Când au venit, am realizat că voiau să facă o percheziţie, să ne ridice toată aparatura electronică şi că ne vor reţine”, a povestit Cristina Chifane.
După câteva minute, poliţiştii i-au informat că sunt supecţi de terorism şi că îi vor reţine şi îi vor duce în arest pentru continuarea anchetei.
În ciuda faptului că nu li s-a adus nicio acuzaţie oficială, soţii Chifane au fost concediaţi de Universitatea Karabuk chiar în ziua în care au fost eliberaţi din arest, pe 16 august, iar autorităţile le-au pus în vedere că ar fi cel mai bine să părăsească Turcia.
Listele teroriiPe noi ne-au luat pentru că eram străini şi, probabil, dintr-o anumită invidie de ordin profesional, dar imaginaţi-vă ce se întâmplă cu oamenii care trăiesc acolo şi cărora le e frică şi de umbra lor, care tot timpul se gândesc că numele lor ar putea să apară pe o listă şi viaţa lor poate fi distrusă într-o clipă”, mărturiseşte Cristina Chifan, conştientă de faptul că deşi au avut de suferit se pot considera printre norocoşi.
La rândul său, Liviu Augustin Chifane (34 ani) este un om remarcabil. Este profesor de limba română şi, până de curând, era asistent şi doctorand la Universitatea din Karabuk. Este poet şi prozator (cu numeroase premii la concursuri naţionale de literatură), în 2014 lansându-şi volumul de proză scurtă „Copilul Deltei”.
În prezent, soţii Chifane îşi caută un nou angajament, deşi sunt conştienţi de faptul că le va fi foarte greu să o facă acum, în pragul începerii noului an universitar. Cât priveşte trecutul din Turcia, Liviu Chifane şi-a exprimat, într-o postare pe pagina lui de Facebook, amărăciunea că, din păcate, foştii colegi şi prieteni s-au delimitat de ei.
„Nu mai sunt în Turcia pentru ziua mea. Am avut planuri mari să sărbătorim cu prietenii mei turci. Am câţiva prieteni care au fost alături de mine în momentele dificile prin care am trecut şi le mulţumesc din toată inima. În astfel de momente, prietenii adevăraţi se deosebesc de cei de faţadă. Am fost investigat şi închis pentru ceva ce nici măcar nu m-am gândit, am fost declarat nevinovat şi eliberat, am fost exonerat de toate acuzaţiile”, scrie Liviu Chifan.
Dintre cei 100 de colegi la departamentul meu, nici măcar unul singur nu m-a sunat, nu mi-a scris să mă întrebe ce am făcut sau ce se întâmplă. Sunt oamenii cu care am vorbit şi am râs şi i-am îmbrăţişat. Am oferit încredere deplină şi dragoste, deci nu înţeleg de ce s-au comportant aşa. Vă rog, treceţi dincolo de frica voastră, pentru că o viaţă trăită în teroare nu merită trăită”, a mai adăugat Liviu.
(Sursa: Costel Crangan – Adevarul)