Zaman Romania

Marmaris: Incendii forestiere de proporție au izbucnit peste noapte


Un incendiu a început în zona forestieră din Hisarönü Mahallesi Bördübet, din cartierul Marmaris, din Muğla, aseară, conform presei turcești. 

Potrivit Ministrul Agriculturii și Pădurilor, Vahit Kirișci, 20 de elicoptere și 14 avioane, pe lângă lucrările de pe uscat, au intervit pentru a opri incendiu.

„În prezent, până la așezări există o distanță de 3,5-4 kilometri. Din momentul în care a început incendiul, lucrările de defrișare a drumurilor pentru a-l ține sub control sunt efectuate și de echipele noastre silvice”, a explică Vahit Kirișci.

Primul incendiu forestier major din „sezonul incendiilor” a cuprins orașul Marmaris din sud-vestul Mării Egee, marți seară.  Pompierii s-au chinuit să stingă flăcările care s-au extins pe o pădure din cartierul Bördübet, de când focul a izbucnit în jurul orei 20.00 la ora locală.

Cauza incendiului din localitatea situată în provincia Muğla este încă necunoscută. Flăcările s-au extins în scurt timp din cauza vântului.

Autoritatea pentru Managementul Dezastrelor și Urgențelor (AFAD) a declarat că la incendiu au intervenit 1.393 de angajați, inclusiv 592 de angajați ai Direcției Generale Silvice, precum și 338 de vehicule și 35 de utilaje de construcții de la diverse instituții și organizații.

Potrivit Halk TV, în 2021, până în luna august, 547 mii de hectare au ars, adică aproximativ 77 mii de terenuri de fotbal. 174 de incendii au fost în 39 de județe.