luni, octombrie 2, 2023

Maramureș: Concert de pricesne al Ansamblului ‘Transilvania’, alături de Paula Seling

Ansamblul Folcloric Național ‘Transilvania’ va susține, în Duminica Floriilor, în incinta catedralei episcopale „Sf. Treime” din municipiul Baia Mare, un concert de pricesne însoțit de scurte scenete care evocă patimile Mântuitorului până la momentul răstignirii.

„Evenimentul va avea loc după slujba Vecerniei, iar pe lângă concertul de pricesne, membrii ansamblului vor pune în scenă momente de viața lui Iisus, până la momentul răstignirii pe cruce. Proiectul nostru deține un aer de originalitate prin faptul că pricesnele vor fi presărate cu momentele din viața Mântuitorului, binecunoscute de creștini în urma relatărilor biblice sau a altor istorii povestite. Invitatul special va fi Paula Seling, o artistă cunoscută, născută în Maramureș, cu care am mai desfășurat diverse proiecte muzicale de mare succes”, a spus Iuliana Dăncuș, directoarea Ansamblului ‘Transilvania’.Alături de membrii și artiștii Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” vor evolua Corul bărbătesc din Finteușul Mare, Grupul de copii din comuna Ieud și Grupul „Coconii Maramureșului”.

Ansamblul Folcloric Național ‘Transilvania’ este finanțat de Consiliul Județean Maramureș, fiind anual angrenat într-o serie de evenimente culturale locale, naționale și internaționale.

VIDEO: Atac cu bombă în Ankara, înainte de ceremonia de deschidere a parlamentului

Ministrul de Interne al Turciei, Ali Yerlikaya, a declarat, pe 1 octombrie că un atac cu bombă a fost organizat la ministerului, la ora locală 9:30 dimineața.

Raport Eurostat: Turcia are cel mai mic număr de doctor per cetățean din Europa

Turcia ocupă locul al cincilea după Germania, Italia, Franța și Spania în ceea ce privește numărul total de medici, dar ultimul cu raportul doctor per populație.

Istanbul: O școală acoperă o reproducere a lui Picasso, argumentând că este „nepotrivită”

O expoziție a fost organizată la școală semestrul trecut, unde studenții au creat sculpturi, picturi și gravuri folosind material reutilizat. Una dintre aceste piese a fost o reproducere a picturii Guernica a lui Pablo Picasso

Ce înseamnă condamnarea CEDO pentru justiția din Turcia?

Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, marți, că condamnarea de către instanțele turce a unui profesor sub acuzații de terorism pentru activități precum utilizarea unei aplicații mobile sau deținerea unui cont la o anumită bancă este ilegală.

Istanbul:Cea mai prestigioasă universitate marchează 1000 de zile de protest

Într-o declarație, comunitatea a reamintit că prezența poliției a continuat în și în jurul campusurilor Universității Boğaziçi și că aproximativ 150 de persoane, inclusiv membri ai facultății, cadre universitare pensionare și absolvenți, nu au avut voie să intre în campusuri.

Un turc a sunat la poliție după ce a confundat sateliții Starlink cu o invazie extraterestră

Un turc din provincia Çorum, din nordul Turciei, care a văzut pe cer sateliții la orele nopții, pe 25 septembrie, a cerut ajutorul poliției, temându-se că are loc o invazie extraterestră.

Turcia menține condamnarea filantropului Kavala și a altor patru în procesul Gezi Park

Printre cei cinci inculpați ale căror condamnări au fost menținute se numără, pe lângă Kavala, avocatul pentru drepturile omului și parlamentarul Partidului Muncitorilor din Turcia (TİP), Can Atalay, jurnalistul și producătorul de film Çiğdem Mater, urbanistul Tayfun Kahraman și regizorul Mine Özerden.

CEDO acuză Turcia, în cazul unui profesor condamnat pentru terorism

Conform raportării lui Bünyamin Tekin de la Strasbourg, CEDO a acuzat Turcia din cauza încălcării a patru articole ale Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Instanța a decis că Turcia îi plătește profesorului 15.000 de euro pentru costuri și cheltuieli.