marți, noiembrie 19, 2024

Macron: Evoluţiile recente din Turcia nu permit niciun progres pe calea aderării la UE

Evoluţiile recente în domeniul drepturilor omului din Turcia exclud orice progres în negocierile de aderare a acestei ţări la Uniunea Europeană, a declarat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, după întrevederea avută la Paris cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP şi Reuters.

”În ceea ce priveşte relaţia cu Uniunea Europeană, este clar că evoluţiile şi opţiunile recente nu permit niciun avans în procesul început”, a spus şeful statului francez într-o conferinţă de presă comună cu Erdogan.

El i-a propus Turciei un ‘parteneriat cu UE’, mai degrabă decât o aderare, astfel încât ţara să rămână ‘ancorată’ în Europa. ”Trebuie să vedem dacă nu putem regândi această relaţie nu în cadrul procesului de integrare, ci poate al unuia de cooperare, al unui parteneriat cu o finalitate, pentru a păstra Turcia şi poporul turc ancorate în Europa şi a face ca Turcia să-şi construiască viitorul privind către Europa şi împreună cu Europa”, a declarat Macron.

Oficialul francez a adăugat că ţările democratice trebuie să respecte statul de drept în lupta lor contra terorismului şi, în această privinţă, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de soarta a numeroşi studenţi, profesori şi jurnalişti din Turcia.

”Democraţiile noastre trebuie să fie puternice în faţa terorismului, dar în acelaşi timp ele trebuie să protejeze complet statul de drept”, a spus Emmanuel Macron.

În replică, Recep Tayyip Erdogan a estimat că unii jurnalişti alimentează terorismul prin ceea ce scriu.

El a mai spus că Turcia ‘s-a săturat’ să aştepte o eventuală aderare la Uniunea Europeană. ”Nu se poate ca în permanenţă să implorăm o intrare în UE”, a declarat Erdogan în conferinţa de presă comună.

Peste 150.000 de persoane, printre care profesori, jurnalişti şi avocaţi, au fost concediate sau suspendate din funcţie după puciul eşuat din 15 iulie 2016 din Turcia. Ankara îl acuză pe predicatorul Fethullah Gulen, care trăieşte într-un exil autoimpus în statul american Pennsylvania din 1999, că a organizat tentativa de lovitură de stat, acuzaţii respinse ferm de Gulen. (FLUXUL AGERPRES)

 

 

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.