marți, iulie 7, 2026

Luni l-au anunțat oficial, iar după 12 ore l-au demis!

El este antrenorul căruia i-a fost reziliat contractul într-un timp record!

Tehnicianul Taşkin Gungor a fost numit, luni, în funcţia de antrenor principal al echipei Inegolspor. La nici 12 ore de la numire, clubul din liga a treia turcă a anunţat că a reziliat contractul antrenorului.

Luni, la ora 13.50, Inegolspor anunţa că Gungor a semnat un contract pe doi ani în cadrul unei ceremonii la care au participat mai mulţi oficiali.

Însă în noaptea de luni spre marţi, la ora 01.06, gruparea turcă a făcut un nou anunţ, conform căruia contractul lui Gungor a fost reziliat ca urmare a unei decizii a Consiliului de Conducere.

Clubul nu precizează motivele rezilierii. Taşkin Gungor s-a mai aflat la conducerea echipei Inegolspor în perioadele august 2011 – iulie 2012 şi octombrie 2015 – mai 2016.

Procurorii turci investighează un show viral de stand-up. Comediantul reținut pe aeroport

Update: Comediantul turc, Deniz Göktaș, a fost arestat preventiv timp de 30 de zile. Procurorii îl acuză de „insultarea valorilor religioase”, „incitare la...