Şeful statului turc îşi urmăreşte visul său de a prezida cu mână forte şi se imaginează în rolul de „apărător al islamului sunit.” (Marie Jego, Le Monde)
Turcia, copleşită de arestări şi limojaje pe perioada de stare de urgenţă de după lovitura de stat eşuată, nu va mai fi niciodată, aceeaşi de dinainte.
În cadrul aşa-zisei lupte contra terorismului, şapte de putaţi ai Partidului democraţiei poporului prokurd au fost trimişi în arest preventiv. Printre aceştia, cei doi copreşedinţi ai partidului, Selahattin Demirtas şi Figen Yüksekdag.
Partidul e acuzat de legături cu PKK (formaţiune aflată în război cu statul turc încă din 1984!) iar conducătorii săi sunt în vizorul autorităţilor. Arestarea conducătorilor a fost posibilă ca urmare a ridicării imunităţii parlamentare a celor 148 de deputaţi (din cei 550) dintre care 53 fac parte din acest partid.
Fiind a treia formaţiune politică prezentă în parlament , ocupând 59 de locuri, acest partid de nuanţă pro-kurdă a fost votat de mai bine de 5 milioane de cetăţeni la alegerile legislative din 1 noiembrie 2015.
Plasarea în arest a capilor partidului ne face să ne gândim evident la pasul următor: când partidul va fi interzis pur şi simplu cum s-a întâmplat cu celalalte formaţiuni prokurde.
Total indiferent la valul de critici venite dinspre Occident, premierul Binali Yildirim, a explicat vineri 4 noiembrie că deputaţii kurzi trebuie să plătească preţul pentu „angajamentul lor „ de partea „terorii”. „ Politica nu poate servi drept paravan pentru crimă, Turcia este un stat de drept „ a spus acesta .”Parchetul i-a convocat iar ei nu s-au prezentat , nu aveam altă soluţie decât forţa, s-a explicat ministrul Bekir Bozdag.” Aşa începe articolul pe care Le Monde îl publică sub semnătura specialistei în chestiunea turcă, Marie Jego.
Jurnaliştii occidentali sunt din ce în ce mai tranşanţi în analizele lor, punând pe tapet şirul îndelung de abuzuri făcute de preşedinte, care este
din ce în ce mai des numit dictator. Nu lipsesc aluziile la asemănarea comportamentului cu cel al dictatorului Germaniei naziste iar dovezile legate de corupţie precum şi de politica sa revanaşardă, abuzivă, discreţionară, bazată pe şantaj şi oroare, pe teroare şi dispreţuirea totală a drepturilor omului sunt la ordinea zilei.
Tot mai mulţi jurnalişti încep să analizeze la rece maniera în care preşedintele turc Erdogan a reuşit să ţină sub şantaj deopotrivă Uniunea Europeană (prin celebrul acord privind migranţii ) dar şi SUA (apartenenţa la NATO, baza de la Incirlik).
Tot mai mulţi analişti scot la iveală şirul de dovezi privind modul de „gestionare „ a problemei islamiste” din Turcia : zeci şi zeci de cazuri în care jihadiştii Statului islamic au fost susţinuţi, sau pedepsiţi formal, sau făcuţi nevăzuţi, ceea ce demonstrează din plin complicitatea de lungă durată a regimului cu Statul Islamic.
În Jurnalul televiziunii franceze de ieri 4 noiembrie, (France 2) se exprima „uimirea „ că o bună parte a populaţiei de rând din Turcia susţine poziţia autorităţilor. Evident, intoxicarea popoagandistică a atins în Turcia cote maxime iar mecanismul şantajului este la apogeu.
(Le Monde, France 2, Zaman Romania.)
