Kurzii din Irak au început luni să voteze în cadrul referendumului cu privire la independența regiunii autonome Kurdistan și a zonelor disputate între guvernul de la Bagdad și cel regional de la Erbil, pe fondul îngrijorărilor la nivel regional și internațional că această consultare va alimenta suplimentar instabilitatea și violențele în Orientul Mijlociu, relatează agențiile internaționale de presă.
În total, 12.072 secții de vot au fost deschise la ora locală 08.00 (05.00 GMT) și se vor închide la 18.00 (15.00 GMT), pentru a le permite celor 5.375.000 de persoane înscrise pe liste să se pronunțe.
Diaspora kurdă a început să voteze electronic pe 23 septembrie, consultarea urmând să se încheie luni. Potrivit comisiei electorale, circa 150.000 de kurzi și-au exprimat opțiunea din străinătate.
Consultarea, care are loc într-un context de tensiuni accentuate între Bagdad și Erbil, este așteptată să producă un rezultat clar în favoarea independenței și să îi ofere liderului kurd Masud Barzani un mandat pentru a negocia secesiunea Kurdistanului, regiune bogată în resurse petroliere, cu guvernul de la Bagdad și cu statele vecine.
Premierul irakian Haider al-Abadi a avertizat însă că va lua ‘măsurile necesare’ pentru a menține unitatea țării, în timp ce state vecine precum Turcia și Iran, îngrijorate că minoritățile kurde de pe teritoriile lor vor urma exemplul kurzilor din Irak, au amenințat de asemenea cu represalii.