sâmbătă, decembrie 7, 2024

Jurnaliştii turci arestaţi şi deţinuţi se confesează. Mărturii impresionante.

Mărturii cutremurătoare dintr-un iad în care se află jurnaliştii de frunte ai ai Turciei. Abuzuri, umilinţe, încălcarea sistematică a drepturilor omului, vini imaginare, acuzaţii absurde , vânătoarea de vrăjitoare, închipuiri şi acuze confecţionate la comandă.Un scenariu inspirat din anii cei mai cumpliţi ai stalinismului dar care se petrece astăzi, foarte aproape de noi. La porţile Europei şi într-o ţară care a negociat la un moment dat chiar  intrarea în UE. Din păcate, o ţară care a basculat în dictatură.

Partidul opozant Partidul Popular Republican (CHP), a format o comisie de analiză și a făcut o vizită jurnaliștilor aflați în detenție. Vizita a fost finalizată cu un raport care s-a publicat   site-ul partidului. În raport se menționează că după 15 iulie, situația deținuților dar şi a celor care îi vizitează în penitenciare se îngreunează pe zi ce trece. Jurnaliștii au povestit comisiei problemele pe care le-au trăit. Iată câteva din ele:

 Murat Sabuncu- Redactor-Șef Ziarul Cumhuriyet

”De nouă zile nu am primit ziare, pentru prima dată am primit ieri. Operațiunea lansată împotriva  ziarului Cumhuriyet nu este dirijată propriu zis împotriva ci, de fapt împotriva atitudinii înţelepte pe care acesta a avut-o. Jurnalismul este treaba noastră. Chiar dacă ne doare sufletul, în cel mai scurt timp o să fim declarați nevinovați. Atâta timp cât Aslı Erdoğan, Necmiye Alpay  și peste 200 de ziariști, parlamentari sunt arestați în Turcia, să cerem libertate numai pentru noi ar fi  o rușine. Vrem libertate pentru opozanții, gânditorii acuzați și pentru toată lumea. Ne plecăm cu stimă în fața poporului și a cititorilor noșrti. Dar nu nu ne aplecăm în fața nimănui,,

Ahmet Altan- Redactor-Șef ziarul Taraf

,,Suntem prizonieri, nu deținuți. Ei au pulverizat legătura dintre lege și dovadă. Ei nu caută dovezi. M-au ținut timp de 12 zile în celula din subsol a secției Anti-tero. Suntem față în față cu o putere unificată și formată din hoți și organizatorii ai loviturii de stat. Operațiunea împotriva  ziarului Cumhuriyet este la fel ca doborârea rachetei rusești. Pentru că am fost contra tiraniei nu plâng, nu mă plâng. Erdogan îl vede pe Ataturk ca pe adversar, îi dă jos pozele de pe pereţi. Ataturk era un om civilizat”.

Ali Bulaç-columnist Zaman

Când am văzut la televizor că sunt căutat, imediat m-am dus și m-am predat. Nu m-au acuzat de nimic și nu m-au dus în fața procurorului.

Poliția m-a dus direct în fața judecătorului. Mi-au precizat că  ,,Redactorul-Șef (Ziarul Zaman) Ekrem Dumanli a fugit; dumneavoatră încă stați și scrieți”. Singura legătură a mea  cu Bank Asya este că salariul meu se livrează direct în contul pe care-l dețineam. Aici în penitenciar, se încearcă până şi împiedicarea rugăciunilor zilnice. Nu am cum să fug, să mă judece în libertate. Am fost consilierul lui Erdogan timp de trei ani și jumate. Am auzit acuzațiile pe care mi le aduc acum. Ateistul, comunistul, cel de dreapta, cel de stânga, credinciosul , noi toţi trebuie să venim cu toții la un loc. Să formăm o cupolă care are ca baze  libertatea, moralitatea, dreptatea și unitatea iar  noi să ne aflăm sub ea.”

Kadri Gürsel- columnist Cumhuriyet

,,Nu suntem aici din motive personale. Ne-au arestat pentru a distruge cu ușurință ziarul Cumhuriyet. Dacă cititorii și societatea civilă vor manifesta împotriva acestei mişcări abuzive, ei nu vor reuşi. Noi aici stăm cu fruntea sus. Când auzim de ce suntem acuzați, ne pufnește răsul. M-au acuzat de  ultimul paragraf publicat : ,,Erdogan vrea să fie tatăl nostru”. Era o publicaţie în care se critica ordinul lui Erdogan dat împotriva  oamenilor care fumau”.

Mehmet Altan- comentator TV
,,Cu acuzațiile  pe care mi le-au adus, ar putea  să aresteze pe toată lumea. Am fost chemat să fac parte în comisia de investigare a puciului și acum sunt acuzat… de complicitate la puci. Nu am scris la ziarul Zaman, nu am smartfone pentru a folosi aplicația ByLock. M-au reținut din motivul că acum cinci ani când lucram la universitate am primit salariul trei luni de zile pe contul deschis la Bank Asya”.

Musa Kart-caricaturist, Cumhuriyet

,,Pe numele meu s-au deschis multe procese în care am fost judecat. Procesele au fost deschise din motivul că Erdogan nu suporta caricaturile. Fără să mă lase să dorm timp de trei zile m-au ținut treaz sub motivul că trebuzuie să îmi ia amprentele”.

Güray Öz-reporter, Cumhuriyet

„Nu avem cum să citim cărţi, nu avem acces la ele, să scriem este interzis. Să te afli aici înseamnă de fapt să iei parte la această luptă. Atâta timp cât şi afară se continuă această luptă, noi vom sta aici”.

Önder Çelik-director economic, Cumhuriyet

,,Faptul că am primit de la o firmă șapte reclame pentru ziar, s-a considerat ca fapt ilegal. Ziarul Sabah a primit de 85 de ori aceste reclame, noi de șapte ori. Urmând această logică, ar trebui să îi aresteze… și pe cei de la Sabah. Înseamnă că toți cei care dorm în  dormitoarele firmei Istikbal, ar trebui  arestați și ei”.

Murat Aksoy-Columnist, Bugün

,, I-am lăsat singuri pe cei doi copii ai mei şi pe soţia mea. Azi am aflat că au dat-o afară și pe soția mea de la locul de muncă.Ne-au destrămat. Ne-au luat libertatea, ne-au luat din mână și ultima pâine. Dacă se continuă așa nimeni nu va rămâne afară”.

În clasamentul „Reporteri fără Frontiere, Turcia deține locul 151 din 180 de țări, plasându-se în spatele Rusiei. La ora actuala în Turcia peste 140 de ziarişti sunt peste gratii.

 

 

Aderarea Turciei la UE: „Un nivel atât de scăzut al democrației, încât este imposibil să se înrăutățească”

Raportorul Parlamentului European pentru Turcia, a criticat aspru guvernul turc pentru că a urmărit penal fete de 14 ani sub acuzații de...

9 protestatari arestați după ce au întrerupt discursul lui Erdogan: „Nu mai alimentați genocidul”

Incidentul a avut loc vineri, în timpul discursului televizat al lui Erdogan la Forumul Mondial TRT de la Istanbul. În timp ce președintele s-a adresat audienței, protestatarii au acuzat administrația sa de ipocrizie, strigând sloganuri precum „Navele poartă bombe în Gaza” și „Sioniștii își continuă operațiunile în mările și porturile noastre”.