Luna Ramadan, considerată a fi luna sfântă a anului, deoarece este luna în care a fost revelat Coranul, este, de asemenea, un moment important pentru comemorarea istoriei islamului.
Ionuț Cojocaru, expert în politică externă și specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România, într-un articol în două părți. Prima parte conținând aspecte legate despre viața politică și religioasă de la Abdülhamid al II -lea, trecând în revistă perioada lui Ataturk până la Erdoğan.
În a doua parte a articolului, revenim în prezent și discutăm despre luna Ramadan și islamul prin ochii europenilor.
Să revenim la experiența proprie.Ce v-a impresionat cel mai mult la luna Ramadan și sărbătoarea care-i urmează?
Este un al mod de viață. Este luna care-i apropie cel mai mult pe oameni. Faptul că se întâlnesc la celebrele cine de Iftar, care înseamnă mai mult decât o cină. Faptul că împărtășesc valori, au această bază a islamului, ceea ce contează foarte mult în mentalul lor și în apropierea de Dumnezeu și a purificării sufletului.
Cum ați defini sărbătoarea Ramadan românilor care nu prea au avut contact cu această cultură?
Ramadanul este a noua lună din calendarul islamic, este luna în care a fost revelat Coranul. Musulmanii cred că Coranul a fost trimis de la Allah și nu este scris de oameni, fiind temelia credinței musulmane.
Pentru toți credincioșii este perioadă în care se simt mai aproape de Allah, în care doresc să le fie iertate greșelile, în care se roagă mai mult, sperând că rugăciunile să primească răspuns.
Este luna empatiei, luna solidarității, luna unității. Este o sărbătoarea care începe din prima zi de Ramadan și continuă până la sfârșitul Bayramului.
În ultima perioadă am observat activități în occident în care Ramadanul a fost integrat în societate. Precum, strada luminată de Ramadan din Germania. Prezența premierului Belgiei la cina de Iftar.
Cât de importante sunt aceste evenimente pentru societatea noastră?
Mă bucur că islamul începe să devină cunoscut. Este un act de normalitate. Este important mai ales pentru numărul mare de musulmani care au venit în Europa și care trăiesc în Europa, ca europenii să se aplece către această civilizație, să o înțeleagă, pentru că dacă nu înțelegi civilizația islamică nu poți să înțelegi statele respective, metalul oamenilor care compun aceste state și ce înseamnă să fii musulman.
Este un lucru firesc. Și la noi, în România a început să se vorbească despre islam. Chiar zilele acesta a fost cina de Iftar în care președintele României și prim-ministru și mulți alții au trimis mesaje către comunitatea musulmană. Chiar dacă suntem diferiți, toate religiile au un mesaj de pace. Nu putem să vorbim de toleranță, multiculturalism, integrare dacă nu ne acceptăm fiecare așa cum suntem.
Un mesaj pentru musulmani.
Știu că mai ales în perioada de Ramadan, zilele sunt lungi și destul de dificil de ținut postul. Le doresc liniște, prosperitate și să se apropie mai multe de mesajele din Coran și astfel să aibă purificarea sufletului și apropierea de Allah.