joi, aprilie 25, 2024

Între ”tamam” şi ”devam”: ”Războiul” dintre opozanţii şi adepţii lui Erdogan face ravagii pe Twitter (AFP)

Internauţii turci duceau miercuri o luptă nemiloasă, recurgând la lovituri cu cuvinte-cheie pe Twitter, pentru a-şi exprima sprijinul sau adversitatea faţă de preşedintele Recep Tayyp Erdogan, aflat în plină campanie pentru realegerea sa la scrutinul din 24 iunie, relatează AFP.

Semn că a luat amploare ”bătălia” în mediul online, unde opozanţii lui Erdogan sunt pentru moment în avantaj, purtătorul de cuvânt al guvernului turc, Bekir Bozdag, a afirmat miercuri că ”din urne, şi nu de pe Twitter”, va ieşi câştigătorul alegerilor anticipate din Turcia.

Începând de marţi, opozanţii lui Erdogan s-au aliat sub deviza cuvântului ”tamam” (”ajunge” sau ”destul”, în limba turcă), reluat pe Twitter de peste un milion de ori şi care continua miercuri să domine trendul pe Twitter în Turcia.

Această ”frondă informatică” a apărut în parte din deturnarea unui discurs rostit marţi de Erdogan, în care el afirma că se va retrage atunci când naţiunea îi va spune ”tamam”.

Dar partizanii preşedintelui Erdogan, care conduce ţara de 15 ani şi care ar putea să rămână la putere încă 10 ani după revizuirea Constituţiei anul trecut, au dat semnalul de ”contraatac”, unindu-se sub deviza cuvântului ”devam” (”încă”, ”continuă”, în limba turcă).

Iritaţi de multiplicarea tweet-urilor ”tamam”, liderii şi media proguvernamentale denunţă artificiul şi complotul.

”Tentativele de manipulare pe reţelele sociale nu vor duce nicăieri, sunt eforturi în zadar”, comenta miercuri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Ibrahim Kalin. ”Vom vedea ce decizie va lua naţiunea pe 24 iunie. Noi prevedem că va fi ‘devam’ ”, a adăugat el.

Mai multe ziare proguvernamentale se străduiau la rândul lor să facă o legătură între tweet-urile ”tamam” şi reţeaua clericului Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA şi pe care Ankara îl consideră ”creierul” tentativei eşuate de puci din 15 iulie 2016, ceea ce Gulen neagă.

În Turcia vor avea loc pe 24 iunie alegeri prezidenţiale şi legislative anticipate, prevăzute iniţial pentru noiembrie 2019. Acest scrutin dublu va marca intrarea în vigoare a majorităţii măsurilor care întăresc puterea şefului statului, măsuri ce au fost validate anul trecut.

În campania pentru acest referendum, care a avut loc în aprilie 2017, opozanţii lui Erdogan s-au mobilizat deja pe reţelele sociale sub deviza cuvântului ”hayir” (”nu”, în limba turcă).

Twitter şi Facebook reprezintă un teren de campanie exploatat din plin de către opoziţie în Turcia, îndeosebi din cauza mediatizării reduse în cazul său de către mijloacele de informare în masă, în raport cu Erdogan, ale cărui discursuri sunt transmise integral. (Agerpres)


 

 

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.

Turcia: 24 de studenți internați după ce au consumat mâncarea de la cantina școlii

În ultimele luni, focarele de intoxicație alimentară au tulburat instituțiile de învățământ din întreaga țară, ducând la sute de studenți să necesite îngrijiri medicale.

Rata inflației la nivel mondial. Turcia, pe locul patru, imediat după Argentina, Siria și Liban 

Turcia a devenit țara cu a patra cea mai mare rată anuală a inflației de consum din lume, înregistrând 68,5%, conform Bianet.org

CEDO condamnă Turcia pentru arestarea unui judecător: „Pentru prima dată în istoria CEDO”

CEDO a declarat într-o hotărâre emisă, marți, că cazul lui Aydin Sefa Akay a vizat arestarea unui judecător ONU, precum și percheziția casei și persoanei sale, ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară din 2016 în Turcia, în ciuda imunității sale diplomatice.