miercuri, mai 20, 2026

ÎNTÂLNIRE MERKEL-MACRON

Cancelarul german Angela Merkel va fi primită vineri la Marsilia de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, pentru convorbiri înaintea unui summit informal al UE care va avea loc la 20 septembrie, relatează dpa.

Cei doi aliaţi apropiaţi vor discuta la Palais du Pharo chestiuni europene importante, cum ar fi migraţia, reforma zonei euro şi Brexit-ul, potrivit unor surse de la Palatul Elysee. În continuare cei doi lideri vor participa la o cină de lucru privată.

Migraţia şi Brexit-ul urmează să fie principalele subiecte care vor fi abordate în cadrul unui summit informal organizat la sfârşitul acestei luni la Salzburg de către Austria, care deţine în prezent preşedinţia semestrială a UE.

Macron se bazează pe sprijinul lui Merkel pentru propunerile sale ambiţioase de a reforma zona euro, care au fost contestate de unele state membre, precum şi de politicieni germani.

În iunie, cei doi au convenit asupra unor propuneri de creare a unui buget al zonei euro începând din 2021 în cadrul financiar existent al UE precum şi a unor reglementări bancare uniforme şi a unui cadru pentru salvarea creditorilor falimentari.

http://www.europe1.fr/politique/en-pre-campagne-pour-les-europeennes-macron-recoit-merkel-3749426

 

Jurnaliștii în exil, ținte ale represiunii transnaționale: avertisment de la Bruxelles

Jurnaliștii care au fost nevoiți să își părăsească țările de origine continuă să fie expuși presiunilor și intimidărilor din partea regimurilor autoritare,...

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026 dedicată tinerilor inovatori în tehnologie

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate tinerilor inovatori în tehnologie Capitala...

Turcia și Armenia deschid calea comerțului direct după decenii de tensiuni

Turcia și Armenia au finalizat pregătirile birocratice pentru lansarea comerțului direct dintre cele două state, într-un nou semnal de apropiere diplomatică după...