luni, noiembrie 11, 2024

„ Încrezător că, pe toate dimensiunile, parteneriatul strategic al României cu SUA se va dezvolta și aprofunda.”(George Maior, ambasadorul României la Washington)

George Maior, ambasadorul României la Washington, a spus într-un interviu acordat TVR că, în lumina contactelor pe care le-a avut până acum, atât cu membri ai Congresului, conducerea Congresului și Partidul Republican, cât și cu membri ai echipei noului președinte Donald Trump, este încrezător că, pe toate dimensiunile, parteneriatul strategic al României cu SUA se va dezvolta și aprofunda.

În planul relațiilor economice, cred că sunt destule oportunități, mai ales în domeniul energiei, aspect accentuat puternic de toți interlocutorii mei. Să nu uităm că Exxon operează în Marea Neagră deja, iar secretarul de stat (Rex Tillerson – n.r.) provine din această uriașă companie”, a adăugat diplomatul român. „Avem atuuri serioase în a prezenta noii administrații americane elementele noastre de contribuție la securitatea regională, la stabilitatea regională și chiar mai amplă”, a spus el.

Ambasadorul George Maior a avut o discuție într-un cadru informal cu noul consilier pentru securitate al președintelui Donald Trump, generalul Michael T. Flynn, care cunoaște bine România și care a promis că va vizita regiunea și România foarte curând.

„Este o primă luare de contact la nivel strategic, care prefigurează felul în care se va desfășura acest dialog strategic cu SUA. Am discutat și cu ministrul de Externe Theodor Meleșcanu despre anumite proiecte de vizite pe care intenționăm să le facem aici pentru a lua contact cu membrii cabinetului, în special în domeniul comerțului, economiei și apărării. Dar și în primul rând un dialog între președintele Klaus Iohannis și domnul Trump.”

În privința serviciilor de informații, România este pe locul trei sau patru în ceea ce privește cooperarea cu SUA la nivel internațional. „Este o evaluare a agențiilor americane, nu este evaluarea noastră”.

Sursa TVR

Istanbul: Creștere de peste 60% a costului vieții în octombrie

Sondajul, realizat de Agenția de Planificare din Istanbul (IPA) a Municipalității Metropolitane din Istanbul, a calculat costul vieții în Istanbul pentru o familie de patru persoane la 73.739 TL (2.000 euro) în octombrie, de peste patru ori salariul minim de 17.002 TL. (460 de euro).

Turcia: Proteste după ce 4 primari pro-kurzi au fost reținuți: „Atac major la adresa dreptului poporului kurd de a vota și de a fi...

Anunțul Ministerului de Interne privind înlăturarea din funcțiile lor a trei primari, reprezentând orașele Mardin și Batman, precum și Halfeti, un district din provincia Şanlıurfa și înlocuirea lor cu oficiali guvernamentali a stârnit proteste luni.

Nou campus școlar inaugurat în Constanța. „Proiect de anvergură dedicat educației.”/„Entuziasm dublat de profesionalism și multă dedicare a fost temelia.”

Porțile noului campus situat în orașul Ovidiu, din Constanța, au fost deschise pe 4 noiembrie, printr-o ceremonie alături de conducere și reprezentanți ai instituțiilor din Constanta, dar și viitori elevi, profesori și părinți.

Nou record în Turcia: Cele mai multe cazuri de femicid înregistrate în ultimii 14 ani

Conform raportului Platformei We Will Stop Femicide pentru octombrie 2024, octombrie a marcat cel mai mare număr de feminicide înregistrate într-o singură lună din 2010.

SUA. 3 milioane de dolari daună într-un proces de defăimare din cauza presupusei asocieri cu o „organizație teroristă”

SUA obligă plata a 3 milioane de dolari drept despăgubiri unui antreprenor turco-american care a fost acuzat în mod fals de terorism din cauza unei presupuse asocieri cu o „organizație teroristă”,