miercuri, iulie 8, 2026

INCENDİİ ÎN GRECİA: CEL PUȚİN 50 DE MORȚİ Șİ 150 DE RĂNİȚİ.

Cel puțin 50 de oameni şi-au pierdut viaţa şi peste 150 au fost răniţi în uriaşele incendii de vegetaţie izbucnite luni, la est şi la vest de Atena, în Grecia, o ţară unde ajung şi mulţi români în vacanţă.

Focul a înaintat cu o repeziciune înfricoşătoare, alimentat de vântul care bătea cu aproape o sută de kilometri pe oră. Incendiile sunt cele mai grave care afectează Grecia în ultimii 10 ani. Deocamdată, autorităţile nu au anunţat dacă printre victime se numără şi cetăţeni români. De astăzi, în Grecia sunt așteptate ploi și furtuni puternice, însoțite de grindină.

Autorităţile au folosit elicoptere și bărci pentru a evacua oamenii din zona plajelor şi au anunţat că au nevoie de asistenţă internaţională, iar sute de pompieri încearcă să stingă focul, au transmis autoritățile elene.

„Vom face tot ce este omeneşte posibil pentru a-l controla”, a spus prim-ministrul Alexis Tsipras, care şi-a scurtat o vizită programată în Bosnia şi Herţegovina, pentru a coordona acţiunile de salvare din ţara sa.

Tsipras a anunţat că „toate forţele de urgenţă au fost mobilizate” şi a declarat stare de urgenţă în regiunea Attica. La scurt timp, guvernul grec a solicitat altor ţări europene elicoptere şi echipaje de pompieri pentru a face faţă dezastrului.

 

Aliații NATO pregătesc contracte de înarmare de zeci de miliarde de dolari la summitul de la Ankara

Statele membre ale NATO sunt pregătite să anunțe contracte de înarmare în valoare de „zeci de miliarde de dolari” în cadrul summitului...

Procurorii turci investighează un show viral de stand-up. Comediantul reținut pe aeroport

Update: Comediantul turc, Deniz Göktaș, a fost arestat preventiv timp de 30 de zile. Procurorii îl acuză de „insultarea valorilor religioase”, „incitare la...