joi, ianuarie 1, 2026

Incendii de vegetație în Turcia. 11 morți și 78 de persoane rănite

Cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 78 de persoane au fost rănite din cauza incendiu de vegetaţie din mai multe localităţi din sud-estul Turciei.

Ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca, a anunțat numărul victimelor incendiilor din Köksalan și satul Yazçiçi, din Diyarbakır și satele Yücebağ și Yetkinler, din Mardin, subliniind că cinci persoane se află în terapie intensivă.

Incendiile sunt situate între oraşele Diyarbakir şi Mardin, în apropiere de graniţa cu Siria.

Potrivit ministrului, flăcările au fost aduse sub control în timpul nopţii, dar vineri ”eforturile de răcire continuă” asupra solului pârjolit.

Şapte echipe de intervenţie şi 35 de ambulanţe au fost trimise la faţa locului, a precizat Koca.

Focul a izbucnit joi seară, din cauza incendierii unor mirişti într-o zonă situată la circa 30 de kilometri sud de Diyarbakir, unde termometrul a urcat în ultimele zile la peste 40 de grade Celsius în timpul zilei.

Flăcările s-au propagat rapid purtate de vânt şi au cuprins cinci localităţi.

Libertatea Internetului în Turcia, în cădere liberă

Libertatea de exprimare și accesul la informație online în Turcia au înregistrat o deteriorare accentuată în 2024, potrivit unui raport amplu privind...

Trump, între Ankara și Tel Aviv: F-35 tensionează scena diplomatică

Președintele Donald Trump a anunțat în timpul unei întâlniri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu la reședința sa din Florida, că Statele Unite analizează „foarte serios”...

Raiduri antiteroriste înainte de sărbători: zeci de suspecți ISIS reținuți

Forțele de ordine din Turcia au intensificat operațiunile antiteroriste înainte de sărbătorile de iarnă, în urma unor informații privind posibile atacuri planificate...

O nouă expoziție deschisă în celebrul Palat Topkapi din Istanbul

O nouă expoziție permanentă dedicată artei ceramice otomane a fost deschisă în interiorul faimosului Palat Topkapi, una dintre cele mai vizitate atracții istorice din Turcia...